Vastint România a încheiat un nou contract de închiriere cu Pandora, care își relochează biroul în Business Garden Bucharest.
Pandora este cel mai mare brand de bijuterii din lume, specializat în designul, fabricarea și comercializarea bijuteriilor de lux accesibile, realizate din materiale de înaltă calitate.
Bijuteriile Pandora sunt vândute în peste 100 de țări, prin 6.800 de puncte de vânzare, inclusiv peste 2.700 de magazine concept. Cu sediul central în Danemarca, la Copenhaga, Pandora are circa 37.000 de angajați la nivel global și își produce bijuteriile folosind exclusiv argint și aur reciclat.
- JYSK HR în cifre: aproape 30.000 de candidaturi într-un an pentru joburile JYSK
- Beko, Top Employer Europe pentru al nouălea an consecutiv. România contribuie la această recunoaștere
- Studenții politehniști pot găsi stagii de practică și joburi prin platforma Connect
„În 2026, Pandora va aniversa 15 ani de activitate în România – una dintre piețele-cheie din Europa Centrală și de Est. Am decis să avem aici un nou sediu central, care ne va susține în mod semnificativ ambițiile de creștere pe termen lung. Am ales Business Garden Bucharest datorită angajamentului comun față de sustenabilitate, similar cu cel al Vastint.
La Pandora, calitatea excepțională a bijuteriilor, performanța solidă a afacerii și standardele etice ridicate sunt profund interconectate. Ne realizăm bijuteriile cu grijă și respect față de resurse, mediu și oameni. În ultimii cinci ani, am redus semnificativ emisiile de CO2 și am înregistrat o creștere organică puternică. Facilitățile noastre de producție funcționează 100 la sută cu energie regenerabilă și reciclează 99,8 la sută din deșeuri”, declară Florina Mădălina Floricel, Country Manager Pandora România & Ungaria.
Situat în zona Orhideea-Grozăvești, Business Garden Bucharest are o suprafață închiriabilă de 43.000 mp și găzduiește chiriași precum Sparkware Technologies, Sanamed, Regina Maria, Ikea, Schindler, Tchibo, Vel Pitar, Rail Cargo și Saint Roastery. Tranzacția de închiriere a fost intermediată de CBRE România.
„Sosirea Pandora îmbogățește mixul vibrant de nume internaționale din acest complex de birouri dinamic și evidențiază atractivitatea puternică a spațiului nostru de lucru. Ne aflăm în discuții avansate cu mai multe companii de renume, ca răspuns la cererea tot mai mare din partea chiriașilor. Prima jumătate a anului a fost extrem de activă pentru noi”, spune Dorin Caplea, Leasing Manager Vastint România.
Portofoliul de birouri al Vastint se va extinde odată cu proiectul Timpuri Noi Square 2, a cărui finalizare este programată pentru trimestrul IV din 2026. Este cel mai mare dintre puținele proiecte de birouri aflate în construcție în București. Suprafața suplimentară a Timpuri Noi Square 2 va totaliza o suprafață închiriabilă estimată de peste 60.000 mp și va include două clădiri noi de birouri, ceea ce va duce la dublarea spațiilor de birouri și comerciale disponibile în Timpuri Noi Square, până la 112.000 mp GLA.
Vastint este un dezvoltator imobiliar care operează pe piața din România din 2008. Face parte din Grupul VASTINT, o companie internațională cu peste 35 de ani de experiență în domeniul imobiliar. Deține Timpuri Noi Square și Business Garden Bucharest, proiecte de birouri premium în București, fiecare cu câte trei clădiri, cu o suprafață totală închiriabilă de 95.257 mp.










