Universitatea Babeș-Bolyai i-a decernat, astăzi, titlul Doctor Honoris Causa, prof. univ. dr. Ciprian Manolescu, profesor la University of California, Los Angeles, SUA.
Distincţia a fost acordată în urma propunerii formulate de reprezentanţii Facultăţii de Matematică și Informatică, pentru contribuţiile ştiinţifice remarcabile în domeniul Topologiei şi Geometriei Diferenţiale.
Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele
Fost olimpic, participant la trei Olimpiade Internaționale de Matematică, actual matematician și doctor în matematică, cercetător, Ciprian Manolescu este profesor de matematică la University of California. Și-a terminat studiile de licență și pe cele doctorale la Harvard University. A câștigat Premiul Morgan, pentru rezultate excepționale în domeniul cercetării, în 2002, și este printre puținele persoane care au primit Bursa Clay Research. În 2012, i s-a acordat unul dintre cele zece premii ale Societății Europene de Matematică, pentru lucrările sale în domeniul topologiei pentru dimensiuni reduse.
Ciprian Manolescu este singura persoană care a scris trei lucrări perfecte la Olimpiada Internațională de Matematică (Toronto – 1995, Bombay – 1996, Mar del Plata – 1997).