Clinicile Dentare Dr. Leahu recrutează 100 de persoane – medici, asistenți și tehnicieni dentari

Echipa Dr. Leahu are în plan extinderea în mai multe orașe și în București, și își propune să crească, până la finalul anului, cu 50 la sută, și să păstreze gradul de retenție cel puțin la nivelul de acum (96 la sută).

Clinicile Dentare Dr. Leahu caută personal pentru 100 de posturi noi, necesare pentru susținerea procesului accelerat de dezvoltare a rețelei de clinici stomatologice. O pondere majoritară este reprezentată de personalul specializat – medici (40 de poziții deschise, pe toate specializările), asistenți (30) și tehnicieni dentari (10). Alte posturi căutate sunt manageri de proiect, asistenți pentru directorii clinicilor, contabili, controlori financiari, recepționere și operatori call-center.

Procesul masiv de recrutare într-un termen scurt ia în considerare realitățile pieței de servicii medicale, care a cunoscut numeroase provocări, în ultimii ani. Echipa Dr. Leahu are în desfășurare programe continue de internship și a încheiat, de curând, un parteneriat cu Școala Postliceală Sanitară “Carol Davila”, prin care elevii din anii II și III de studiu, pentru calificarea de asistent medical generalist, au avut posibilitatea să desfășoare stagii de practică și să participe la cursuri de formare, sub îndrumarea specialiștilor din lanțul de clinici. Cei mai buni au obținut burse de merit în valoare totală de peste 25.000 de lei.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

“Suntem în punctul în care setăm, ca industrie, un nivel nou în dezvoltarea business-urilor și echipelor. Piața de stomatologie crește atât ca număr, cât și ca valoare a afacerilor, însă este pregătită parțial să extindă rapid serviciile și să formeze echipe numeroase în câteva luni. Pe de o parte, avem, anual, la nivelul țării, peste 1.500 de absolvenți de medicină dentară, iar motivația lor de a reuși, pe cont propriu sau în echipe multidisciplinare, este clară. Pentru a accelera procesul de inducție a acestora, o propunere, pe o piață aproape privată, este să avem și un examen privat de Rezidențiat. Pe de altă parte, ne confruntăm cu un deficit de asistenți medicali, iar cauzele sunt multiple, pornind de la simplul fapt că nu există specializare de asistență medicală în stomatologie în orice instituție de învățământ, iar asistența medicală generală din mediul privat se confruntă cu un deficit de cadre, ca urmare a fenomenului emigrației și deciziilor legislative aplicate sectorului public”, declară Ionuț Leahu (foto), CEO și fondator al Clinicilor Dentare Dr. Leahu.

Rețeaua Clinicile Dentare Dr. Leahu deține șase clinici – patru centre în București, o clinică în Pitești și una în Timișoara. Echipa Dr. Leahu s-a format în 2015 și avea 31 de angajați. Numărul lor s-a dublat în 2016, iar un an mai târziu a crescut la 90. La finalul anului trecut, rețeaua avea 170 de medici, colaboratori și personal administrativ, iar acum numără 200 de specialiști.

Articolul anterior

Dragoș Anastasiu (AHK România): "Codul Muncii de azi are de-a face cu România socialistă"

Articolul următor

Carrefour renunță la 3.000 de angajați în Franța

Articole din aceeași categorie
Total
6
Share