Bosch lansează, în octombrie, un nou program de masterat, în colaborare cu Departamentul de Autovehicule Rutiere și Transporturi, din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca (UTCN).
Programul, intitulat „Sisteme de management și control ale autovehiculelor”, este iniţiat de Centrul de Inginerie Bosch din Cluj şi este dedicat pregătirii pentru o carieră în industria auto. „Completăm programele aflate deja în derulare cu un curriculum nou, dezvoltat de profesorii de la UTCN, în parteneriat cu specialiștii Bosch. Scopul nostru este dezvoltarea competențelor necesare pentru o carieră de succes în industria automotive”, declară Dennis Raabe, directorul Centrului de Inginerie Bosch din Cluj.
Curriculum-ul programului de masterat include cercetare şi proiectare, dezvoltare de software în domeniul auto, senzori și sisteme de control al motorului, și module de practică de specialitate în centrul de inginerie. În plus, Bosch oferă zece burse de excelență studenţilor merituoşi, iar participanţii la program își pot elabora lucrarea de disertație în companie. Programul de masterat se adresează absolvenților Facultății de Autovehicule Rutiere, Mecatronică și Mecanică, dar şi celor din specializările de IT&C.
Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele
Pe lângă cursurile teoretice, programul de masterat le oferă studenților posibilitatea de a realiza proiecte de studiu într-un mediu competitiv, cu echipamente și tehnologii de ultimă generație, și să contribuie astfel la dezvoltarea competențelor specifice industriei auto. „Noul program de masterat va ajuta studenții să-și dezvolte competențele necesare pentru a lucra în industria auto, după terminarea studiilor, printr-un curriculum dedicat înțelegerii sistemelor automotive și a interdependenței subsistemelor”, afirmă Prof. Dr. Ing. Nicolae Burnete, președinte al Senatului UTCN și coordonatorul programului de masterat din partea UTCN.