WE AS WEB își extinde capabilitățile, dezvoltă noi game de servicii și mizează pe afaceri de peste 30 milioane de euro și 600 de angajați, la finele anului 2024.
Compania a încheiat anul 2023 cu afaceri de peste 25 milioane de euro și 500 de angajați. „După cinci ani de creștere constantă, am dezvoltat o nouă organigramă, ce ne permite să anticipăm nevoile clienților noștri și să oferim și mai multă complexitate și profunzime în servicii. Aria noastră include, de acum, și servicii precum AI, SAP, AMS, Cyber Security, Product Strategy & Development”, declară Gabriel Zahan, CEO, WE AS WEB.
WE AS WEB, una dintre cele mai mari companii de servicii software cu acționariat exclusiv românesc, își continuă extinderea prezenței globale și în 2024, în Elveția și Israel, dar și în Noua Zeelandă. Are deja birouri în Marea Britanie, Germania, Austria și Olanda, alături de SUA, unde planifică expansiunea și în acest an. Doar ca să dezvolte capabilitățile echipei, a investit peste 15 milioane de euro în angajați, salariile, beneficiile și dezvoltarea lor.
- Trendyol, primul decacorn din Turcia, va angaja 250 de oameni în primul depozit pe care îl deschide în România
- Oamenii de la Ursus: Geanina-Cristina Paraschiv, Senior Planner-ul convins că, dacă faci ce-ți place, echilibrul dintre viața profesională și cea personală vine în mod natural
- E.ON a lansat E.ON Energy Challenge, competiția dedicată studenților și masteranzilor care vor să schimbe lumea energiei
În noile birouri, WE AS WEB are personal care îmbină expertiza tehnică și buna înțelegere a culturii locale și a nevoilor specifice ale business-urilor din țările respective. Echipele înțeleg și analizează cerințele tehnice, preiau părți ale proiectelor, iar componentele majore de dezvoltare sunt realizate de experții din România, Moldova sau Albania.
Recent, compania a anunțat și o dezvoltare a portofoliul de servicii, ca să răspundă cerințelor tot mai complexe ale pieței. În prezent, își concentrează eforturile și pe domeniile de inteligență artificială și securitate cibernetică. „În era digitală actuală, inteligența artificială și securitatea cibernetică nu mai sunt simple opțiuni, ci imperative pentru succesul și reziliența unei afaceri. Serviciile pe care le-am adăugat la portofoliul nostru nu reprezintă doar o extindere a ofertei noastre, ci au venit ca răspuns la nevoile exprimate de partenerii noștri de afaceri. Am reacționat rapid și am ajustat direcția ca să le oferim instrumentele de care au nevoie pentru ași optimiza procesele”, adaugă Gabriel Zahan.
Noile servicii oferite de WE AS WEB sunt destinate atât startup-urilor, cât și companiilor mari, cu prezență deja consolidată. Echipa este pregătită să le ofere partenerilor săi de la servicii de evaluare inițială și consultanță, până la implementare, suport și training. Compania furnizează o gamă completă de servicii de software engineering către liderii de piață din România, Elveția, Germania, Irlanda, Franța, Austria, Marea Britanie și SUA.
DESPRE WE AS WEB
Înființată în urmă cu cinci ani, ca o companie de produs, a devenit rapid una dintre cele mai mari companii de servicii software din țară, cu acționariat 100 la sută românesc. Din 2021, s-a concentrat pe furnizarea de servicii de team/ staff augmentation, dezvoltare software și outsourcing. Oferă servicii de dezvoltare software companiilor din toată lumea, în țări precum România, Germania, Irlanda, Franța, Austria, Marea Britanie și SUA. Misiunea principală a companiei este să le ofere organizațiilor expertiza tehnică necesară pentru a le susține avansul tehnologic.