Schaeffler a participat pentru a doua oară la #CinaCuFolos, evenimentul caritabil prin care angajații companiei au gătit pentru 50 de seniori, în bucătăria Fundației Bucuria Darului.
12 angajați Schaeffler au petrecut peste șase ore în bucătăria Fundației Bucuria Darului, ca să prepare peste 70 de meniuri, fel principal și desert, sub îndrumarea lui Chef Ionuț, care i-a ghidat, i-a coordonat și i-a împărțit pe echipe de lucru.
Au lucrat la foc continuu, fără întrerupere, totul ca să scoată la final o cină deosebită, asemenea celei dintr-un restaurant de lux, iar seniorii să se simtă cu adevărat speciali. Aceștia au nevoie de conexiune socială, de sprijin emoțional și de oportunități de a-și împărtăși experiențele, iar echipa Schaeffler a îmbrățișat pe deplin oportunitatea de a le fi alături prin #CinaCuFolos.
- Salariile medii s-au triplat în România de la aderarea la UE. În 2007, salariul mediu net abia trecea de 300 de euro
- Serviciul de Informații Externe caută stagiari în domeniile Open Source Intelligence și Criptologie
- Asociația Business Service Leaders în România are un nou președinte
„Pentru Schaeffler, experiența #CinaCuFolos va trece cu siguranță testul timpului. Va rămâne una dintre cele mai valoroase și mai semnificative inițiative pentru fiecare participant și se va alinia cu valorile pe care compania le promovează și le susține de mai bine de 20 de ani. Cu o capacitate remarcabilă de a crea punți între generații și de a contribui la dezvoltarea unei comunități solidare, reflectă angajamentul nostru față de responsabilitatea socială și grija pentru un viitor sustenabil, în care fiecare categorie de vârstă este apreciată și susținută”, spune Ana Bobancu, Director Communications & Branding Subregiune România & Sud-Estul Europei.
Schaeffler Team & Fundația Bucuria Darului: feedback „la cald”
Fundația Bucuria Darului: „Sunt oameni care ajută din când în când. Și sunt oameni care, odată ce au început să facă bine, nu se mai opresc. Echipa Schaeffler este din a doua categorie. La prima ediție de anul acesta, a venit la #CinacuFolos nu doar cu entuziasm și pricepere, ci și cu o generozitate care ne-a lăsat fără cuvinte. Și-a suflecat mânecile, s-a pus pe treabă și a transformat o simplă cină într-un eveniment de suflet. Seniorii noștri nu doar că au fost spectatori, dar s-au simțit vedetele serii. Câțiva ne-au șoptit, cu ochii sclipind de emoție, că n-au putut dormi de nerăbdare sau că ultima lor ieșire în oraș a fost acum 20… 30 de ani”.
Gabriela C., Schaeffler Team: „#CinaCuFolos a adus cu sine un pachet inedit cu cele mai frumoase emoții din ultima perioadă. Ajutați de culoarea noastră de referință, momentul a fost asemeni unui început cald de primăvară: plin de vitalitate și însuflețire. Sub îndrumarea profesionistă și plină de tact a chef-ului Ionuț, echipa Schaeffler și-a continuat misiunea dincolo de porțile companiei.
Cu o energie incredibilă, toți participanții și-au asumat, cu mult simț de răspundere, tot ce era nevoie să fie făcut pentru ca seniorii noștri să se simtă iubiți, apreciați și răsfățați. Personal, am simțit că îmi servesc încă o dată bunicii. Zâmbetul, bunul simț și privirea lor blândă și plină de recunoștință mă vor face să nu uit niciodată importanța vârstnicilor noștri în societate”.
Nicoleta C., Schaeffler Team: „Nu ne cunoșteam foarte bine între noi, nu știam absolut deloc cine și la ce se pricepe în bucătărie sau cât de greu ne va fi. Dar toate acestea ne-au făcut să trăim cea mai pură experiență de lucru în echipă pentru îndeplinirea telului comun”.
Claudia C., Schaeffler Team: „Forța echipei este fiecare membru în parte. Forța fiecărui membru este echipa. Când există muncă în echipă și colaborare, se pot realiza lucruri minunate”.
Karim T., Schaeffler Team: „Dorința comună de a dărui și de a primi un zâmbet de la niște oameni care au trecut prin multe în viață a format o echipă frumoasă și plină de sinergii. Alături de echipa Schaeffler România, am avut parte de o experiență extraordinară”.
Ramona F., Schaeffler Team:
„Într-o zi întunecată,
Iată vine, dintr-o dată…
Un mail fain, ce ne zicea…
#Cina cu folos#…cumva…
Ne-am înscris. Ne-au selectat.
#Cina cu folos# ne-au dat.
Și-uite așa a început,
O zi cu mult tumult.
Ce să zic… am și muncit,
Ca albinele-am trudit,
În „familie” zâmbeam,
Noi toți bucuroși eram…
Și-am gătit bucate bune,
Am servit, și-a fost pe bune.
Echipa Schaeffler eram,
Bucurie împărțeam…
Schaeffler chiar ne-a oferit,
La ce alții au tânjit.
Să fim ajutor real,
Și să fim fără egal.
Și acum, la sfârșit,
Vreau să spun că am trăit,
Un moment marcant în viață,
#Cina cu folos#, pe față”.
SCHAEFFLER GROUP – WE PIONEER MOTION
De peste 75 de ani, lansează inovații și soluții în domeniul Motion Technology. Propune o gamă cuprinzătoare de produse și servicii din ecosistemul de mobilitate, ce se regăsesc în opt familii de produse: de la soluții de rulmenți și toate tipurile de sisteme de ghidare liniară, până la servicii de reparații și monitorizare. Cu circa 120.000 de angajați și peste 250 de locații în 55 de țări, este una dintre cele mai mari companii de familie din lume și una dintre cele mai inovatoare din Germania.
Prezentă aici din 2002, Schaeffler România este una dintre cele mai importante locații ale Grupului Schaeffler. Operează în patru locații strategice – Brașov, Timișoara, Iași, Sibiu -, cu expertiză în producție și cercetare-dezvoltare. La Brașov, realizează, pentru clienți globali, componente de înaltă precizie pentru industria automotive și rulmenți destinați aplicațiilor industriale.
Cele patru centre de cercetare-dezvoltare se concentrează pe soluții automotive și industriale și au competențe deosebite în inovare pentru sisteme moderne de propulsie, dedicate mobilității sustenabile. Cu peste 8.500 de angajați în România, se numără printre cei mai mari angajatori din țară și reprezintă un hub esențial pentru concern la nivel global. Compania se angajează activ în dezvoltarea comunității și susține inițiative educaționale și sociale.