luni, iunie 15, 2026

Cu o lună înainte de transparentizarea salariilor, procentul joburilor cu salariul afișat a urcat la 45 la sută. Posturile entry-level, cele mai „transparente”

de A M

Aproape 8.000 de joburi postate pe eJobs.ro în acest moment – 45 la sută din numărul total de locuri de muncă disponibile – au salariul afișat.

Procentul a crescut cu aproape zece la sută în ultimele luni, după ce angajatorii au făcut pași suplimentari în direcția publicării salariului în anunțul de angajare, pe măsură ce ne apropiem de faza în care transparența salarială va deveni obligatorie.

Roxana Drăghici, Head of Sales la eJobs, cea mai mare platformă de recrutare online din România: „Directiva europeană privind transparența salarială care va fi transpusă și în legislația din România, din iunie, reprezintă o schimbare majoră în practicile salariale ale companiilor, indiferent de numărul lor de angajați sau de profilul posturilor pentru care recrutează.

Schimbarea va începe chiar de la pasul deschiderii procesului de recrutare. Orice candidat va ști, de la început, care este salariul pe care compania îl oferă pentru postul pentru care candidează”.

După mai bine de doi ani de stagnare la un nivel de circa 35 la sută, din 2026 a început să crească numărul de posturi care au salariul afișat în anunțul de angajare, iar acum ajunge la 45 la sută din total.

Domeniile cu cel mai ridicat nivel de transparență sunt retailul, serviciile, turismul, industria alimentară, transport/ logistică și call-center/ BPO. Cele mai puține salarii publice sunt în energie, IT/ telecom, automotive și sănătate.

Roxana Drăghici: „Este o piramidă care arată ce știm de câțiva ani despre salarii: cele mai transparente domenii, poziționate în vârful piramidei, sunt cele scot pe piață un număr mare de joburi entry-level.

Cele care recrutează mai degrabă specialiști și seniori mențin un nivel relativ scăzut de transparență pentru că, spre deosebire de entry-level, unde salariile sunt în bună măsură aliniate la nivel de piață, în cazul seniorilor pot exista diferențe semnificative între industrii sau între angajatori”.

Raportat la nivelul de experiență cerut în anunțul de angajare, din totalul posturilor aflate în acest moment pe eJobs.ro, cele din segmentul entry-level au cele mai multe salarii afișate –  35,5 la sută. Urmează joburile care nu cer deloc experiență. În acest caz, 23 la sută dintre postări au salariul publicat.

Procentul scade simțitor pe măsură ce crește nivelul de experiență căutat – 18,6 la sută pentru mid-level (2-5 ani de experiență), 6,4 la sută pentru seniori (peste cinci ani de experiență) și 0,5 la sută pentru manageri.

Roxana Drăghici: „Pe iajob.ro, platforma de locuri de muncă destinată candidaților entry-level și fără studii superioare, procentul joburilor cu salariul la vedere este 73 la sută. Asta se întâmplă fiindcă angajatorii știu cât de sensibili sunt acești candidați la componenta salarială și, în multe cazuri, iau decizia să aplice la un job doar în funcție de salariul propus. În general, anunțurile cu salariul afișat primesc cu până la 40 la sută mai multe candidaturi decât celelalte”.

Și angajatorii din străinătate au început să menționeze mai des salariul în anunțul de angajare. Aproape zece la sută dintre joburile postate pe eJobs sunt pentru locuri de muncă din afara țării.

În acest moment, 18.000 de locuri de muncă sunt disponibile pe eJobs.ro și 5.000 pe iajob.ro, platforma de locuri de muncă lansată de eJobs România și dedicată candidaților care își dorescsă se angajeze rapid, fără a mai trece prin pașii tradiționali ai unui proces de recrutare, precum crearea unui CV.

S-ar putea să-ți placă