În ultimul deceniu, industria auto, reprezentată de producătorii de automobile și componente, a fost unul dintre pilonii principali ai economiei româneşti, alături de retail și IT. Un studiu Euler Hermes, lider mondial in asigurarea creditelor comerciale, arată că peste 150.000 de români muncesc în acest sector, care a contribuit la 47 la sută din totalul exporturilor, în 2016.
Sectorul auto înregistrează rate de creştere impresionante: +9 la sută, în 2016, față de 2015 (în timp ce media industrială globală a avansat cu 1,6 la sută). Așteptările sunt ca ele să continue cu un ritm de 6-7 la sută pe an, până în 2020. Sectorul a fost condus de producătorii de automobile (locul 11 la nivel european, cu aproape 360.000 de unităţi produse în 2016, în mare parte de Dacia-Renault), însă cea mai mare parte a creşterii provine acum de la producătorii de piese şi componente. Piaţa furnizorilor include atât fabrici de producţie proprii (precum Daimler), cât şi numeroși contractori, de la nume globale, precum Delphi, Draexlmaier, Leoni, TRW sau Continental, până la antreprenori locali mai mici, care sunt furnizori pentru companiile producătoare de renume.
În ciuda perspectivelor pozitive ale sectorului, mulţi dintre jucatorii mari prezintă prea puţină transparență în oferirea estimărilor și datelor financiare. Finanţarea bancară este furnizată, de obicei, la nivel de grup, în condiţii favorabile în comparaţie cu cele locale. Sistemul de subvenţii de la stat nu este în mod necesar prin împrumuturi directe, ci mai mult prin facilităţi fiscale privind ocuparea forţei de muncă sau câştigurile salariale, relevă analiza Euler Hermes.
Evoluţia pieţei interne
Piaţa automobilelor s-a apreciat, în trimestrul IV 2016, pentru autoturisme noi (-1,7 la sută Q1 -Q2, până la 32.500 unităţi), dar a scăzut puternic, în general datorită încetinirii vânzărilor la mâna a doua, până la un total de 101.500 de autoturisme vândute (-15,2 la sută Q1 -Q2).
Cu toate acestea, 2016 a fost unul dintre cei mai buni ani din ultimul deceniu, cu o creștere a numărului de înmatriculări de vehicule de 17,4 la sută – 510.000 de unităţi. Automobilele noi reprezintă circa 22 la sută (115.000 de unităţi). Dacia rămâne liderul pieţei, cu mai mult de 25 la sută din totalul maşinilor noi vândute (32.500 de unităţi, în 2016).
Piața leasingului financiar a crescut cu 25 la sută în 2016, până la circa două miliarde de euro, dintre care aproape 77 la sută înseamnă automobile şi vehicule utilitare uşoare. Companiile au reprezentat 97 la sută din totalul clienţilor de leasing financiar, urmate de persoanele fizice – doi la sută – şi doar unu la sută de sectorul public. Flota de autovehicule de leasing operaţional a crescut cu opt la sută, până la circa 60.000 de vehicule în 2016 (adică aproximativ 13 la sută din toate înregistrările de autoturisme noi), cu aşteptări de creştere similare pentru 2017.
Marii jucători
Cifra de afaceri totală a sectorului auto, în 2016, a depăşit 20 de miliarde de euro, sumă determinată de exporturi. Piaţa locală este relativ mică şi se concentrează încă pe vehiculele second-hand.
Principalele companii care operează în România:
- Producătorii de automobile – Dacia (cifră de afaceri de 4,2 miliarde de euro în 2015) şi Ford (800 de milioane de euro), plus grupul VW, însă acesta din urmă doar ca distribuitor/ comerciant (400 de milioane de euro).
- Producătorii de componente şi consumabile – Continental (cinci divizii, cifră de afaceri totală de 2,3 miliarde de euro), Autoliv (sisteme de securitate, 700 de milioane de euro), Takata (volane, 500 de milioane de euro), Michelin (500 de milioane de euro) şi Delphi (500 de milioane de euro).
ANALIZA SWOT
Puncte forte
- potenţial de creştere a volumelor, generată de cererea externă;
- evoluţia tehnologică ar putea creşte abilitatea de ajustare a costurilor şi recuperare a profitabilităţii.
Puncte slabe
- ciclicitatea sectorului;
- transparenţa limitată pe evoluţia financiară a subsidiarelor care fac parte din grupuri internaţionale.
Oportunităţi
- creşterea puterii de cumpărare a consumatorilor care alimentează vânzările interne de autovehicule;
- capacitățile locale în IT ajută la dezvoltarea unor centre regionale de inginerie/IT, pentru companiile furnizorilor;
- subvenţiile fiscale ar putea să rămână o pârghie în atragerea de noi investitori.
Amenințări
- infrastructura defectuoasă reprezintă o ameninţare serioasă pentru asigurarea unor timpi rapizi de livrare, esenţiali pentru menținerea şi atragerea de noi investiţii;
- oferta de personal calificat rămâne limitată, în condițiile în care cererea înregistrează creşteri constante;
- potenţiale şocuri datorate costurilor de mediu (vezi VW), costurilor tehnice (Takata/Toyota) sau fluctuaţiilor costurilor cu materiile prime.
Viitorul sună bine
Marquardt Schaltsysteme SCS a investit, în cei zece ani de la demararea producţiei la Sibiu, circa 160 de milioane de euro, a ajuns anul trecut la peste 2.700 de oameni şi a devenit cea mai mare subsidiară a concernului german. Compania face angajări în cadrul extinderilor de activitate și va recruta 130 de persoane pentru fabrica aflată în Zona Industrială Vest.
Între 1999 și 2016, Continental a investit circa 1,2 miliarde de euro în activităţile din România. Concernul german deţine șapte unităţi de producţie și patru centre de cercetare şi dezvoltare, în Timişoara, Sibiu, Carei, Nădab, Brașov şi Iaşi. Este partener al unui joint-venture în Slatina şi are un centru de distribuţie a anvelopelor în București. Continental avea 18.200 de angajaţi la finalul anului 2016 și își va mări echipa cu circa 1.500 noi membri, în acest an, în România.
În primul trimestru din 2017, suedezii de la Autoliv au inaugurat o nouă fabrică în Onești, cu 100 de angajaţi, pentru producţia de volane. În a doua jumătate a anului, Autoliv va deschide un nou centru de inginerie la laşi și va angaja peste 200 de oameni, în următorii trei ani. În prezent, la Autoliv lucrează mai mult de 11.000 de oameni, în Braşov, Lugoj, Sfântu Gheorghe, Reşița, Onești și Timişoara.
Ford a anunţat că peste 500 de noi angajaţi vor fi recrutaţi pentru a sprijini nevoile zonei de producţie vehicule. Ei se adaugă celor 976 deja anunţaţi în aprilie şi celor 200 de operatori suplimentari necesari pentru producția de motoare. Din momentul preluării uzinei din Craiova, în 2008, Ford a investit peste un miliard de euro în facilităţile de producţie din România. În acest moment, numărul de angajaţi de la Craiova – atât în zona de producţie vehicule, cât şi în cea de producţie motoare – este de 2.860 de persoane.
Concernul Daimler a inaugurat oficial o nouă unitate de producţie la Cugir – o investiţie de 36 de milioane de euro, în urma căreia au fost create 200 de noi locuri de muncă. În noua hală de la Cugir, cu o suprafaţă de 11.000 de metri pătraţi, Star Transmission a început producţia în serie a patru modele diferite de roţi planetare, pentru cutia în nouă trepte de viteză 9G-Tronic. Aceasta este produsă tot în România şi în judeţul Alba, la Sebeş, unde concernul german a finalizat, în 2016, o investiţie de 300 de milioane de euro, cu oportunităţi de lucru pentru 500 de noi angajaţi.