Sindromul Hubris este o trăsătură de personalitate care implică mândrie, încredere și importanță de sine excesive, dispreț total față de ceilalți. În consecință, aceste persoane tind să supraestimeze lucruri precum abilitățile, cunoștințele, importanța și probabilitatea de succes, arată psihologul Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă.
Termenul hubris sau hybris (ὕβρις, hýbris) se referă la un concept grecesc care înseamnă “exces”. Sindromul Hubris a fost descris pentru prima dată de fostul politician David Owen și de psihiatrul Jonathan Davidson. Acesta este asociat cu excesul de putere, iar simptomele se diminuează, de obicei, când individul nu mai deține această putere.
“O persoană cu acest sindrom ar putea crede că nu greșește niciodată, că este garantat că va reuși în toate proiectele sale sau că merită să fie deasupra legii. Acest sindrom reprezintă o trăsătură care poate duce la consecințe grave și negative pentru indivizii hubristici (comportamente impulsive și adesea distructive) și pentru cei din jur, deci este important să-l înțelegem.
Deși există exemple de indivizi hubristici în fiecare domeniu al vieții, acest fenomen este cel mai frecvent asociat cu cei care dețin o poziție de putere/ decizională. Oamenii care suferă de sindromul Hubris își schimbă personalitatea când se regăsesc în poziții de conducere. Asta se poate întâmpla în afaceri, politică sau în orice alt domeniu în care există ierarhii.
Deși hubrisul este de obicei discutat ca o trăsătură personală, poate apărea și la scară largă, în rândul grupurilor, precum echipe sportive, companii sau țări, ai căror membri dezvoltă un hubris colectiv în ceea ce privește identitatea lor de grup, într-un proces similar cu dezvoltarea hubrisului individual”, explică Laura Maria Cojocaru.
Cum se manifestă Hubris?
Sindromul Hubris a fost formulat ca un model de comportament la o persoană care:
- vede lumea ca un loc de auto-glorificare prin utilizarea puterii;
- are tendința de a acționa în primul rând pentru a spori imaginea personală;
- prezintă o preocupare disproporționată pentru imagine și prezentare;
- prezintă zel mesianic și exaltare în vorbire;
- combină sinele cu națiunea sau organizația;
- folosește „noi” reguli în conversație;
- prezintă încredere excesivă în sine;
- are în mod vădit dispreț față de ceilalți;
- arată răspunderea doar în fața unei instanțe superioare (istorie sau Dumnezeu);
- prezintă o credință de neclintit că vor fi justificate în acea instanță;
- pierde contactul cu realitatea;
- recurge la neliniște, nesăbuință și acțiuni impulsive;
- permite corectitudinii morale să nu ia în considerare caracterul practic, costul sau rezultatul;
- afișează incompetență cu ignorarea piulițelor și a șuruburilor de elaborare a politicilor.
Ce îi determină pe oameni să dezvolte Sindrom Hubris?
“În general, comportamentele care umflă mândria, încrederea sau importanța de sine ale unei persoane sunt susceptibile de a duce la aceasta, adesea printr-un proces gradual. În unele cazuri, o serie de succese majore consecutive pot determina declanșarea sindromului. Putem vorbi și de exonerarea de reguli sau primirea de laude constante și fără punctarea aspectelor de corectat sau mai pot fi anumiți factori care pot face o persoană mai predispusă la dezvoltarea hubrisului, de exemplu, mediul lor cultural sau prezența unor trăsături de personalitate precum narcisismul, care implică interes și admirație față de sine excesive”, spune Laura Maria Cojocaru.
Hubris afectează oamenii atunci când vine vorba de trei tipuri de relații:
- Relația lor cu sinele. Când vine vorba de relația unei persoane cu sine, hubrisul o poate determina să dezvolte încredere excesivă și mândrie, ceea ce o poate determina să-și supraestimeze abilitățile, cunoștințele și probabilitatea de succes și să rateze necesitatea informării corecte sau a unui antrenament suficient pentru atingerea obiectivelor;
- Relația lor cu ceilalți. În relația cu ceilalți, cei care prezintă sindromul hubris se pot considera ca fiind mai presus de ceilalți, ceea ce poate duce la aspecte precum refuzul de a asculta sfaturi, perspective diferite și disponibilitatea de a folosi frica, intimidarea și violența, pentru a-și atinge obiectivele;
- Relația lor cu autoritatea. În relația unei persoane cu autoritatea, hubrisul o poate determina să se considere a fi mai presus de lege, ceea ce o poate determina să creadă că nu trebuie să respecte legile și poate dezvolta dispreț față de autoritate.
Pericolele Sindromului Hubris
Principalul pericol este acela că întunecă judecata oamenilor în diferite moduri, ceea ce determină individul hubristic să ia decizii dăunătoare pentru ei și pentru ceilalți. Deoarece sindromul implică o încredere excesivă în cunoștințele și abilitățile personale, îi poate determina pe oameni să-și supraestimeze capacitatea de a obține rezultate pozitive în diferite domenii, ceea ce îi face să-și asume riscuri inutile.
În mod similar, hubrisul poate determina oamenii să supraestimeze validitatea și fiabilitatea intuițiilor lor și, în consecință, să se bazeze în exces pe aceste intuiții, evitând în același timp un proces de raționament adecvat, mai ales dacă implică discuții cu alții.
“Hubrisul este asociat și cu o serie de probleme suplimentare, ca imprudența și impulsivitatea, pierderea contactului cu realitatea, refuzul de a lua în considerare rezultatele nedorite, refuzul de a se simți responsabil față de ceilalți, dificultăți în confruntarea cu realitățile în schimbare, dependența de o formulă simplistă pentru succes și o conștientizare morală afectată. Toate acestea pot duce la rezultate adverse.
Hubrisul poate avea și un efect dăunător din perspectiva socială, deoarece duce adesea la comportamente care îi determină pe ceilalți să formeze o opinie negativă despre individul hubristic. De exemplu, indivizii hubristici îi determină adesea pe membrii grupului lor să nu îi placă. Atunci când afișează sindromul hubris, fac afirmații explicite despre auto-superioritatea lor și spun că sunt mai buni decât ceilalți sau că viitorul lor va fi mai bun sau când își supraestimează statutul în grup”, conchide Laura-Maria Cojocaru.
Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI) și președinte și fondator al Asociației Generația Iubire, este psihoterapeut şi trainer în programare neuro-lingvistică. A studiat natura minţii umane urmând nouă formări profesionale cu abordări diferite – psihoterapie integrativă, hipnoză clinică, relaxare și psihoterapie ericksoniană, psihoterapie de cuplu și familie, psihologie clinică, neuro-programare lingvistică, terapii florale Bach, consultant Panorama Socială, instructor internațional yoga. De peste 12 ani, ghidează oamenii în ședințe individuale și de grup și organizează cursuri şi traininguri, cu scopul de a-i face pe oameni să-și acceseze și utilizeze la potențial maxim resursele interioare.
