Doar 27 de ani aveau Raluca și Răzvan Ștefănescu în 2012, atunci când au lansat Cupio, brandul de cosmetice profesionale 100 la sută românesc.
Investiția inițială, de până în 10.000 de euro, s-a dovedit a fi una câștigătoare pentru cei doi tineri antreprenori din Timișoara, de vreme ce primul an a fost încheiat cu șapte angajați, trei magazine Cupio și o cifră de afaceri de 120.000 de euro. Cei doi au intuit potențialul e-commerce-ului și dezvoltarea pe care urma să o aibă și au acordat importanță maximă momentului în care au pus bazele magazinului online.
Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele
„Relația cu furnizorii a fost unul dintre cele mai dificile lucruri cu care ne-am confruntat la început. Voiam să găsim producători care să ne livreze produse de calitate”, își amintește Răzvan Ștefănescu. „Tot succesul pe care îl avem astăzi a presupus muncă, implicare și sacrificii, inclusiv în viața personală, pentru că am pierdut șirul zilelor în care am stat până târziu la birou”, adaugă Raluca Ștefănescu. „Am avut însă un scop clar și un vis la care punem umărul zi de zi: să fim un brand internațional și să demonstrăm că și în România se poate face un business de succes”, continuă cei doi antreprenori.
Astăzi, pe cupio.ro, sunt comercializate peste 10.000 de articole și opt branduri proprii. Cunoscut inițial pentru gama de produse pentru unghii, Cupio a vrut să răspundă cât mai multor exigențe în materie de frumusețe ale clienților săi, iar acum ei au la dispoziție și produse de make-up, îngrijire personală și dotări saloane.
80 de angajați sunt parte din povestea Cupio, numărul de magazine fizice a fost extins la zece, în cinci orașe, iar cifra de afaceri de anul trecut a fost de 6,5 milioane de euro. Planurile Ralucăi și ale lui Răzvan Ștefănescu sunt la fel de îndrăznețe: în 2019 vor mai deschide noi magazine și se vor concentra tot mai mult pe dezvoltarea internațională a brandului.
DESPRE CUPIO
Este o companie fondată în 2012 de Raluca și Răzvan Ștefănescu. Încă de la început, a comercializat produse cosmetice profesionale, destinate saloanelor de înfrumusețare și consumatorilor finali. De-a lungul anilor, s-a dezvoltat continuu, prin diversificarea gamei de produse și a serviciilor oferite clienților. În prezent, are în portofoliu opt branduri proprii, peste 10.000 de produse, comercializate online, pe cupio.ro, și în zece magazine din cinci orașe.