Dan Fați, CEO-ul Dacris, desemnat cel mai bun lider european de business din zona de office supplies, în 2020

de A M

CEO-ul Dacris, o companie specializată în importul, distribuția și comercializarea produselor pentru birou, a fost ales Professional of the Year, la Gala European Office Products Awards (EOPA).

Este cea mai importantă distincție pentru piața europeană de produse și servicii pentru birouri. Criteriile de selecție pentru această categorie au fost profesionalismul, inovația, abilitățile de leadership și contribuția directă la dezvoltarea business-ului. CEO-ul Dacris a obținut punctaj maxim pentru fiecare dintre aceste categorii.

„Să facem lucrurile să se întâmple, aceasta a fost deviza mea în anul precedent și în toți cei 27 de ani de când am pornit Dacris. Sunt bucuros că, într-un an atât de greu și atât de solicitant pentru noi toți, am reușit, în primul rând, să ne menținem cei peste 250 de colegi sănătoși. A fost un mare câștig, pentru că am putut să ne concentrăm pe motivarea echipei și eficientizarea modului de lucru hibrid: birou-acasă”, spune Dan Fați.

Premiile EOPA sunt organizate anual de OPI, cea mai mare rețea globală de informații, studii de piață și analize din domeniul office supplies, înființată în 1991. În anii precedenți, totul se desfășura într-o gală, la Amsterdam. Câștigătorii celei de-a XX-a ediții ale European Office Products Awards au fost desemnați printr-o ceremonie pe Zoom, săptămâna trecută.

Ce a însemnat business-ul Dacris în 2020

La fel ca în timpul crizei din 2008, 2020 a fost un an bun pentru Dacris pentru a regândi modelul de business. „Cum, în martie 2020, peste 80 la sută dintre oamenii din clădirile de birouri au început să lucreze de acasă, business-ul nostru a fost afectat instant. Am reușit să ne repoziționăm imediat, prin extinderea și diversificarea portofoliului de produse. În momentul de vârf al pandemiei, a fost o nevoie acută pentru produsele de protecție, mai ales pentru partenerii noștri cu oameni în linia întâi: retailerii de produse alimentare, magazinele de mari suprafețe, fabricile sau filialele de bănci. Am achiziționat, uneori cu eforturi supraomenești, produsele anti-Covid cerute pe piață, cu respectarea strictă a legilor de certificare. Dar cel mai important a fost să transmitem tuturor colegilor că suntem împreună și vom ieși din această perioadă mai puternici. Iar, prin intermediul lor, să dăm încredere clienților, furnizorilor și partenerilor Dacris că suntem prezenți și împreună găsim soluțiile cele mai bune”, explică Dan Fați.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

Printre deciziile importante luate de CEO-ul Dacris în 2020 s-a numărat și cea de creștere a capacității de depozitare și a relocării depozitelor din Otopeni în Mogoșoaia. Compania a continuat să investează în online, să dezvolte categoriile de tipar, papetărie, administrativ/ curățenie, protecție Covid, protocol, promoționale, mobilier sau IT. La finalul lui 2020, Dacris a atins o cifră de afaceri de 23 milioane euro.

S-ar putea să-ți placă

Prezentare generală a confidențialității

AngajatorulMeu.ro folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe website-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile website-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.