De ce merită să lucrezi la PORR România, compania în care viitorul se construiește inteligent

Avem nevoie, mai mult ca oricând, de conexiuni sigure. De drumuri pe care să circulăm rapid și în siguranță până la destinație. De autostrăzi construite eficient, de structuri solide și rezistente, de porturi și aeroporturi cu infrastructură modernă, care vor diminua semnificativ timpul de parcurge a marilor distanțe. Iar pentru toate acestea, avem nevoie de PORR, o companie de referință în domeniul construcțiilor.

PORR este o companie cu capital austriac, are o istorie de peste 150 de ani și este prezentă pe șapte piețe locale din Europa. Printre acestea se numără și România, unde nucleul activității constă în proiectarea și execuția lucrărilor de infrastructură. Pentru acestea, proiecte de referință sunt cele din zona de infrastructură la scară mare (lotul 4 al autostrăzii Sebeș-Turda, construcția drumului de legătură DN5 sau lotul 1 al autostrăzii Sibiu-Pitești), infrastructură locală, ca de exemplu modernizarea transportului public electric și amenajarea infrastructurii de transport nemotorizat în municipiul Reșița, și proiecte speciale (extindere platformă portuară în Agigea, modernizare pistă de aterizare a Aeroportului Internațional Henri Coandă din București). În plus, o altă divizie importantă este cea de construcții civile, respectiv construcții de birouri, hoteluri, fabrici sau facilități publice.

Cei care fac posibile toate aceste realizări sunt cei peste 1.200 de profesioniști de la PORR România. Ei lucrează, așa cum susține și unul dintre principiile organizației, umăr lângă umăr, și contribuie, astfel, la dezvoltarea durabilă a țării. Spiritul de pionierat și pasiunea reprezintă caracteristici comune ale celor ce se numesc PORRieni, iar acestea se reflectă cel mai bine prin rezultatele muncii lor.

“PORRienii noștri sunt persoane pasionate de construcții, responsabile, cărora le place să lucreze în echipă, nu se tem de schimbare și inovare și sunt orientate către client și obținerea unor rezultate de calitate. În PORR România, înțelegem că rezultatele nu sunt singurele elemente ce definesc succesul unei afaceri și, de aceea, ne preocupă impactul pozitiv pe care organizația noastră îl are asupra domeniului educației și dezvoltării sustenabile ale societății. Pe lângă investiția în dezvoltarea continuă a oamenilor noștri, încurajăm atragerea candidaților încă de pe băncile facultății. Le punem la dispoziție, inițial, programe de internship, și, ulterior, roluri pentru care experiența anterioară nu este neapărat necesară”, explică Veronica Olteanu, Director Resurse Umane și Comunicare la PORR România.

O companie în plină ascensiune

PORR România se află în plină ascensiune și derulează activități în mai multe zone din țară. Sediul central este la București, iar două puncte de lucru importante se regăsesc în Buftea, unde își desfășoară activitatea  Divizia Infrastructură Locală București Nord, care gestionează proiectele ce acoperă zonele Ilfov, Dâmbovița, Călărași, și în Timișoara, pentru Divizia Infrastructură Timișoara, responsabilă de proiectele din zona de vest a țării (Timișoara, Arad, Bihor, Caraș-Severin, Alba, Hunedoara și Sibiu). În acest moment, PORR România deține trei stații de asfalt, în Arad, Sibiu și Buftea, iar în fiecare an investește în echipamente de construcții și în îmbunătățirea capacităților de producție asfalt și beton necesare proiectelor.

“Aceste investiții s-au ridicat, în 2022, la circa zece milioane de euro. Pe lângă toate acestea, pentru noi, cele mai importante proiecte de investiții sunt cele în colegii noștri, fiindcă ei sunt cei care influențează în mod direct nivelul de succes al companiei. Experiența angajaților și starea lor de bine reprezintă o prioritate pentru echipele noastre de management. Acesta este motivul pentru care investim în programe de managementul performanței și carierei și dezvoltăm zona de wellbeing”, spune Ana Maria Cojocaru, Chief Financial Officer la PORR România.

Construcțiile sunt un domeniu de activitate cu și despre oameni, iar gândirea antreprenorială, implicarea și atitudinea proactivă definesc atributele culturii organizaționale din PORR.

Veronica Olteanu, Director Resurse Umane și Comunicare @ PORR România

În pas cu schimbarea

PORR România se numără printre primele companii de construcții care folosesc BIM (Building Information Modeling) în proiecte de infrastructură. În 2022, a primit și un trofeu în acest sens, la BIMCON, o conferință dedicată utilizării acestei tehnologii. În plus, în câteva dintre proiectele de infrastructură se utilizează principiile LEAN management. Compania este conștientă că o astfel de abordare într-o industrie cum este cea a construcțiilor va aduce un plus, deoarece sunt promovate aspecte precum învățarea și îmbunătățirea continuă a proceselor.

Sustenabilitatea este o altă direcție importantă pe care pășește PORR România. Programe de gestionare și reciclare a deșeurilor au fost deja implementate în câteva șantiere, cu perspectiva de extindere în toate celelalte. În procesele de achiziții sunt verificați și monitorizați furnizorii în vederea respectării practicilor sustenabile și responsabilității față de consumul de resurse. În plus, PORR își dorește să construiască sustenabil și să-și mărească portofoliul de proiecte certificate GREEN.

Numeroase programe de formare și dezvoltare profesională pentru angajați

“Construcțiile sunt un domeniu de activitate cu și despre oameni, iar gândirea antreprenorială, implicarea și atitudinea proactivă definesc atributele culturii organizaționale din PORR. Acesta este motivul pentru care investiția în oameni, în dezvoltarea lor personală și profesională constituie una dintre direcțiile strategice ale organizației noastre. Programele de integrare a noilor angajați și cele de training sunt planificate în funcție de prioritizarea abilităților și competențelor-cheie necesare pentru atingerea performanței cerute la locul de muncă”, arată Veronica Olteanu.

În departamentul de Resurse Umane și Comunicare sunt dezvoltate cursuri și traininguri pentru obținerea expertizei profesionale și tehnice necesare pentru îndeplinirea diverselor roluri (tehnice, comerciale, administrative, de management al calității, de securitate și sănătate în muncă) și pentru dezvoltarea abilităților de relaționare în echipă și dezvoltare personală (abilități de comunicare eficientă, negociere, feedback, management și leadership).

Dezvoltare continuă

Planurile PORR pentru perioada următoare sunt mari. România beneficiază de fonduri europene semnificative pentru proiectele de infrastructură, astfel că numeroase lucrări continuă să fie scoase la licitație. Strategia companiei este aceea de a-și dezvolta echipele, de a le crește numeric și de a continua progresul capacităților tehnice.

“Este important pentru noi să deținem resurse competitive care să ne ajute să realizăm în condiții optime cât mai multe proiecte care să contribuie la dezvoltarea durabilă a României”, adaugă Veronica Olteanu.

Evenimente care aduc oamenii împreună

PORR nu înseamnă doar construcții. PORR înseamnă oameni, echipe sudate, profesioniști dedicați. De aceea, o parte importantă a culturii organizaționale constă în celebrarea acestei legături dintre ei. Evenimente precum Ziua Constructorului, teambuildinguri sau petreceri de Crăciun sunt doar câteva dintre cele care, an de an, aduc PORRienii împreună.

Articole din aceeași categorie
Total
0
Share