Angajatorii din România, Polonia, Cehia și Ungaria spun în unanimitate că insuficienţa competențelor pe piețele locale și presiunea generală a salariilor sunt problematice, potrivit raportului „How R U CEE?”, dezvoltat de agenţia imobiliară BNP Paribas Real Estate, în cooperare cu Hays.
Deși fiecare piață a muncii este diferită, adoptă strategii variate de combatere a consecințelor pandemiei, este reglementată de legi distincte și standarde de recrutare adaptate fiecăreia dintre ele, țările din Europa Centrală și de Est au făcut față relativ bine consecințelor pandemiei. Conform Eurostat, toate cele patru țări au niveluri de șomaj sub media UE de 7,5 la sută. În februarie 2021, rata șomajului a fost de 3,1 la sută în Polonia (+0,1 pp față de februarie 2020), 3,2 la sută în Cehia (+0,4 pp), 4,9 la sută în Ungaria (+1,4 pp) și 5,7 la sută în România (+1,5 pp). Toate cele patru țări se bucură de interesul potențialilor investitori, ceea ce crește perspectivele de angajare și oferă șansa unei redresări economice mai rapide.
“Pandemia a afectat în mod evident toate sectoarele și funcțiile. Evoluțiile recente au crescut în mare măsură interesul candidaților pentru o companie stabilă şi sustenabilă, iar aşteptările cu privire la creşterile salariale (dacă există) au devenit în general mai moderate. Acestea sunt solicitate în domenii tehnice, ca IT sau inginerie. Deficitul de competențe rămâne provocarea actuală pentru angajatori, ceea ce implică dificultăți în atragerea de experți cu abilități şi competenţe unice. Lipsa competențelor este o problemă la scară globală și, în viitorul apropiat, va motiva companiile să investească în programe de formare şi calificare, îmbunătățire și chiar opțiuni de recalificare profesională pentru angajați”, spune Timur Makhmutov, director general Hays România.
Angajații sunt motivaţi de lucruri similare
Potrivit studiului, românii sunt cei mai deschişi să facă o schimbare profesională, urmaţi de polonezi și unguri. Principala motivație pentru care ar schimba locul de muncă ar fi, în toate țările chestionate, pachetul salarial. În Polonia, Cehia și Ungaria, alegerea unui nou loc de muncă este determinată și de stabilitatea locului de muncă, proiecte interesante, echilibrul dintre viața profesională și cea personală și flexibilitatea. Situația este ușor diferită în România, unde angajații consideră extrem de importante oportunităţile de dezvoltare a carierei, oferite de potenţialul angajator.
Factori importanţi ce determină schimbarea locului de muncă – perspectiva angajaţilor

Unul dintre domeniile acoperite de studiu se referă la mobilitatea angajaților. Respondenții au fost întrebați, printre altele, dacă ar fi dispuși să se mute într-o altă regiune sau oraș în țara unde locuiesc acum, dacă vor primi o ofertă de muncă atractivă. Cea mai mare deschidere către migrația forței de muncă din țară este în România (73 la sută), iar cea mai mică în Ungaria (30 la sută). În Polonia și Cehia, 43 și 45 la sută sunt deschişi unei relocări.
O strategie pentru viitor
Angajatorii din România concurează pentru experții din diferite domenii și creează strategii ce oferă salarii atractive și oportunități de dezvoltare. În afară de remunerație (84 la sută), o companie care garantează oportunităţi de dezvoltare profesională (66 la sută) și demarează proiecte interesante (66 la sută) joacă un rol-cheie în atragerea şi retenţia angajaţilor. Cele mai căutate competențe de pe piața forței de muncă româneşti sunt cele tehnice, IT şi competențele digitale înțelese pe larg. „În România, sectorul cel mai rezistent la criză s-a dovedit a fi sectorul IT, ceea ce a dus la o creștere a cererii de specialiști în infrastructură IT, dezvoltare software și securitate cibernetică”, comentează Timur Makhmutov. O situație similară are loc în Ungaria, unde cererea pentru angajații cu calificări de programare și în IT a crescut de-a lungul anului.
În opinia angajatorilor, cei doi factori care împiedică în cea mai mare măsură dezvoltarea piețelor forței de muncă sunt, în toate țările, disponibilitatea limitată a angajaților cu competențele specifice și presiunea generală a salariilor. Aceștia sunt și factorii pe care investitorii străini îi iau în considerare când aleg o locație pentru proiectele lor de investiții.
Viziunea dezvoltatorilor
Raportul „How R U CEE?” este în primul rând o sursă de cunoștințe despre situaţia pieței imobiliare. Sondajul BNP Paribas Real Estate, realizat în rândul dezvoltatorilor și investitorilor imobiliari în a doua jumătate a anului trecut, a arătat că aproape jumătate dintre ei nu au resimţit impactul negativ al primelor luni ale pandemiei asupra activităților – 38 la sută descriu această perioadă drept stabilă și 9,5 la sută chiar remarcă o creștere a dinamicii activităților lor. Pe de altă parte, au fost cei care au indicat o încetinire parțială a activității lor (40,5 la sută). Doar cinci la sută dintre respondenți au văzut o încetinire semnificativă a acțiunilor lor.
Coronavirusul nu a oprit dezvoltatorii – 87 la sută dintre ei intenționează să finalizeze proiectele la timp și, dacă ar exista întârzieri, ele nu vor depăși trei luni. 83 la sută dintre ei erau gata să înceapă proiectele planificate conform planului stabilit anterior, semn că nici coronacriza nu le-a dat peste cap planurile de construcție. Majoritatea (69 la sută) nu intenționează deloc să le schimbe, 14 la sută iau în calcul construcția în etape, zece la sută se declară dispuşi să implementeze noi soluții tehnice și doar șapte la sută plănuiesc să reducă dimensiunea proiectelor.
Raportul „How R U CEE?”, versiunea în limba engleză, este disponibilă aici.
Hays România face parte din Hays plc, cea mai mare agenție de recrutare specializată din lume. Cu peste 50 de ani de experiență în recrutare, grupul operează 266 de birouri din 33 de țări. Hays România și-a început activitatea în 2015, în București, și a devenit una dintre cele mai importante companii specializate în recrutarea permanentă din România.