DHL și Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR) au semnat astăzi un parteneriat prin care compania de curierat oferă sprijinul logistic necesar transportului echipamentului sportiv al delegației Romaniei la Jocurile Olimpice, pe relația România-Japonia-Romania, și servicii de ambalare și suport pentru întocmirea formalităților vamale de export-import.
COSR alege DHL Express pentru primul parteneriat cu o companie de curierat expres, care să asigure transportul în condiţii de siguranţă şi rapiditate al expedierilor sale, de la documente sau echipament sportiv pentru echipele participante, la materiale de marketing și articole promoționale. Pe lângă serviciile de curierat expres, DHL va furniza şi ambalaje, soluţii de împachetare şi servicii de consultanță pentru întocmirea formalităților vamale necesare și instrumente online de urmărire a expedierilor în timp real.
„DHL este cunoscut deja ca un mare iubitor al activităţilor sportive la nivel global şi local. Ne ghidăm după aceleași valori, precum spiritul de echipă, pasiunea, dorința de reuși. Înţelegem eforturile depuse de sportivi şi de aceea am ales să sprijinim sportul în diverse moduri, de-a lungul timpului. Fiind alături de echipa României la Jocurile Olimpice de la Tokyo, suntem practic alături de cei mai mulți sportivi și cele mai multe categorii de sporturi, la cel mai înalt nivel. Ne dorim să contribuim astfel la succesul sportivilor noștri și sperăm să putem aduce împreună în țară cât mai multe medalii”, declară Agnieszka Błaś, Managing Director DHL Express Romania.
Credem că te-ar interesa și: Spune-mi ce ai făcut de COVID-19, ca să-ți spun ce fel de angajator ești
„Sportul are puterea de a uni oamenii, sportul înseamnă încredere, prietenie și respect. Fiecare pas pe care Echipa Olimpică a României – Team Romania îl face spre podiumul olimpic are în spate multă pasiune, efort, curaj și dedicare. În spatele fiecărui campion, sunt oameni care cred în același vis, care se ghidează după aceleași principii și împărtășesc aceleași valori: Excelență, Prietenie, Respect, Tradiție și Mândrie Națională. Cu ajutorul partenerilor noștri, al unor oameni care cred în sportul olimpic, în campioni, în români, povestea merge mai departe”, spune președintele COSR, Mihai Covaliu.
Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele
La nivel global, DHL este Partener Logistic Oficial al Rugby World Cup, Formula 1, Formula E și al cluburilor de fotbal Bayern München, Leicester City și Manchester United. La nivel local, DHL Express este un susţinător tradiţional al sportului: este alături de Maratonul DHL Ştafeta Carpaţilor și este Partener Logistic Oficial al federațiilor de fotbal și rugby și al Comitetului Paralimpic Român.