Diviodent, distribuitor de consumabile și sisteme de albire dentară pentru cabinetele stomatologice și persoane fizice, activ pe piața din România din 2004 și unic importator Ultradent Products în România, a încheiat anul 2022 cu vânzări de două milioane de euro.
Mihaela Radu și Diana Baltac, cele două fondatoare Diviodent, au adus în România, din 2004, toata gama de produse Ultradent Products Inc. Mai cunoscute pe piață sunt sistemele profesionale de albire Opalescence, lider mondial în albirea profesională a dinților. După aproape 20 de ani de experiență pe piață, Diviodent încheie anul 2022 cu o cifră de afaceri în creștere cu peste 40 la sută față de anul precedent.
Gama Opalescence, cele mai vândute produse din portofoliu și pe dentalmall.ro
Diviodent este unul dintre cei mai importanți furnizori de soluții profesionale pentru cabinete stomatologice și îngrijire dentară din România. Ca unic importator al sistemelor de albire dentară produse de Ultradent, mizează pe interesul în creștere pentru soluțiile de albire dentară și întreținere a albirii și estimează pentru acest an o creștere cu minimum 20 la sută a nivelului vânzărilor, peste pragul de 2,5 milioane de euro.
“De la an la an, observăm o creștere tot mai accentuată a interesului pentru sistemele de albire dentară. Aici aș menționa creșterea ponderii vânzărilor atât către distribuitori, cât și a vânzărilor online, prin dentalmall.ro. Vorbim despre pastele de dinți cu efect de albire și întreținere a albirii de la Opalescence ori de gutierele performante preîncărcate cu peroxid de hidrogen, ca soluții simple, pentru persoanele care doresc o albire dentară eficientă. În 2023, dorim să ne concentrăm nu numai pe creșterea volumului vânzărilor, ci și pe eficientizarea afacerii, ca să asigurăm o creștere a profitabilității”, precizează Mihaela Radu.
- Analiză: Eliminarea facilităților fiscale pune presiune pe IT-iștii cu experiență și îi poate determina pe angajatori să se orienteze către candidații mai tineri
- Sănătatea abordată 360 de grade: Cum a adus MedLife starea de bine la cele mai îndrăgite festivaluri de muzică ale verii
- New Kopel Car Import, parte a parte a SIXT Group Romania, aduce primul autobuz electric pentru transportul pasagerilor într-un aeroport din România
În 2022, cel mai vândut produs din portofoliu a fost Opalescence 16% Patient Kit, sistemul personalizat de albire a dinților, unul dintre cele mai apreciate și de medicii stomatologi. Topul celor mai importante produse din portofoliul Diviodent este completat de Pasta de dinți Opalescence și Opalescence Boost 40%, tratamentul intensiv de albire a dinților efectuat doar în cabinetele stomatologice și la recomandarea medicului.
“Când vine vorba de albire dentară, circulă o mulțime de prejudecăți. Realitatea este că albirea dinților, atunci când este efectuată corect și cu produsele potrivite, este o procedură non-invazivă, cu rezultate uimitoare. Fie că vorbim de tratamentul de albire a dinților în cabinetele stomatologice, unde vedeta zâmbetului imaculat este Opalescence Boost, sau de kiturile de albire Opalescence pentru acasă, zâmbetul poate fi ușor redescoperit”, arată Diana Baltac.
Cele mai comandate produse pe dentalmall.ro sunt Pasta de dinți Opalescence, urmată de sistemele de albire dentară pentru acasă în gutiere preformate, OpalescenceGo, și sistemele profesionale Opalescence 16%.
DESPRE DIVIODENT
Este distribuitor de consumabile și sisteme de albire dentară pentru cabinetele stomatologice și persoane fizice și unic importator Ultradent Products în România. Realizează distribuția consumabilelor prin două căi principale. Pe segmentul B2B, furnizarea consumabilelor pentru cabinetele stomatologice se face în principal prin rețeaua specializată de distribuitori, construită și consolidată în cei aproape 20 de ani de activitate. În urma evenimentelor de promovare adresate consumatorului final, ponderea vânzărilor online pe site-ul dentalmall.ro este in creștere semnificativă.