DSP a închis o clinică din București și a suspendat activitatea în alte trei, după cazul falsului medic italian

de A M

În urma apariției informațiilor despre activitatea falsului medic Matteo Politi/ Matthew Mode în aceste structuri, dar și a informațiilor primite la numărul de telefon pus la dispoziție, Direcția de Sănătate Publică București (DSPMB) a verificat zece unități sanitare private din București.

Conform raportului preliminar, inspectorii DSPMB au decis să închidă una dintre aceste clinici medicale, au emis decizii de suspendare a activității pentru alte trei – ale căror nume nu au fost făcute publice, deocamdată – și au aplicat sancțiuni contravenționale de 72.200 de lei. Inspectorii sanitari au constatat că, la două dintre adresele la care figurau clinici medicale, nu se desfășura activitate medicală. Una era în reamenajare, iar în cealaltă se desfășurau activități de import-export (comerț cu ridicata de produse farmaceutice).

Acolo unde au aplicat sancțiuni financiare și închis/suspendat activitatea, inspectorii au înregistrat mai multe nereguli, de la nerespectarea structurii  spațial funcţionale, prezentarea documentelor medicale pentru consultaţiile medicale efectuate de Matteo Politi, fără documente care să certifice calitatea de medic, lipsa dotării minime obligatorii pentru Cabinetul de Chirurgie Plastică, Estetică şi Microchirurgie Reparatorie, la identificarea de produse medicamentoase cu termen de valabilitate depășit, lipsa produselor biocide specifice dezinfecției mîinilor personalului și instrumentarului, neefectuarea verificării tehnice a aparaturii de sterilizare sau identificarea în sala de operații de instrumentar și material moale nesterile.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

La data controlului, într-una dintre clinici nu s-a putut face dovada autorizației sanitare de funcționare, nu era asigurat grupul sanitar pentru personal și nici iluminatul natural. În cazul clinicii închise, unitatea acorda consultații medicale, deși avea emisă Decizia de Suspendare a Activității nr. 36/02.09.2018, din septembrie 2018, iar la una dintre cele zece clinici, controlul este în curs de desfășurare.

Conducerea DSPMB a depus deja plângere penală împotriva angajaților care au întocmit și verificat codurile de parafă. În perioada următoare, inspectorii sanitari vor continua verificările și la alte unități de acest tip.

S-ar putea să-ți placă

Prezentare generală a confidențialității

AngajatorulMeu.ro folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe website-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile website-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.