Compania Eviden, parte a Grupului Atos, a deschis oficial Laboratorul de Tehnologii şi aplicaţii de Cybersecurity de la Universitatea de Vest din Timişoara (UVT).
Acesta este rezultatul unui parteneriat strategic de aproape opt ani între cele două instituţii. Iniţiativa reprezintă un pas important făcut de Eviden în privinţa angajamentului de a îmbunătăţi educaţia în domeniul securităţii cibernetice, dar şi pentru a combate deficitul de experţi în cybersecurity la nivel naţional şi pentru a inova în domeniu.
Până în 2022, deficitul de talente în securitate cibernetică este estimat la 260.000-500.000 de profesionişti. Uniunea Europeană ar avea nevoie de 883.000 de experţi în cybersecurity.
- JYSK HR în cifre: aproape 30.000 de candidaturi într-un an pentru joburile JYSK
- Beko, Top Employer Europe pentru al nouălea an consecutiv. România contribuie la această recunoaștere
- Studenții politehniști pot găsi stagii de practică și joburi prin platforma Connect
Laboratorul de la UVT este un spaţiu specializat, dedicat învăţării şi inovării, ce oferă posibilitatea testării şi pilotării aplicaţiilor şi soluţiilor de securitate informatică. Este dotat la cele mai înalte standarde în domeniul cybersecurity. Studenţii pot aprofunda domenii tematice în care se află tehnologiile digitale şi online: cybersecurity, investment frauds, deepfakes, password security, social engineering, crypto, artificial intelligence sau machine learning. Laboratorul se focusează pe Cloud Security, DevSecOps şi Pentesting, domenii critice în zilele noastre.
„Lumea de astăzi, interconectată şi digitalizată, poate fi un mediu sigur prin suportul specializat al profesioniştilor în securitate cibernetică. Numărul şi complexitatea ameninţărilor cresc exponenţial pe măsură ce noi tehnologii sunt adoptate, iar infractorii cibernetici devin tot mai organizaţi. Deschiderea noului laborator constituie un atu pentru studenţii care se vor pregăti aici, pentru viitorul lor profesional. Le va oferi acces la tehnologii noi, relevante şi interacţiune cu specialiştii noştri de talie internaţională”, declară Diana Sipos, Country Manager România, Eviden Technologies.

„UVT se află în topul celor mai dinamice universităţi din ţară, mai ales în privinţa dezvoltării studiilor de securitate informatică şi protejare a datelor. Studenţii noştri, cei de la specializarea Informatică, dar şi de la alte programe şi facultăţi, sunt interesaţi de domeniul securităţii datelor şi caută noi şi noi proiecte prin care să devină specialişti ai acestui domeniu în expansiune. Prin acest laborator, Eviden aduce o dotare impresionantă cu sisteme de calcul şi deschide oportunităţi noi pentru viitoarele noastre programe şi proiecte de studii specializate în securitatea datelor”, afirmă Gabriel Pirtea, rector UVT.
Lansarea Laboratorului de Cybersecurity vine după lansarea, acum doi ani, a programului de studii universitare de masterat, cu predare exclusiv în engleză, în domeniul Cybersecurity. Programul oferă studenţilor noţiuni generale de securitate cibernetică și îi familiarizează cu gestiunea celor mai comune ameninţări în domeniu. Cursurile şi laboratoarele sunt susţinute de experţi de la Eviden.
În vara acestui an, parteneriatul s-a extins prin organizarea EACH Eviden – Academia Collaboration Hub, program care a urmărit identificarea unor teme şi proiecte în domeniul inteligenţei artificiale şi big data. Eviden şi UVT au explorat posibilitatea participării în consorţii europene care să abordeze teme de cercetare şi inovare finanţate prin programele Digital Europe şi Horizon.










