Tinerii pasionați de sport, în general, și de baschet, în special, sunt invitați să se implice în viața comunității, alături de cea mai iubită echipă sportivă din Sibiu.
Odată cu noul sezon competițional, BC CSU Sibiu demarează un amplu proiect de voluntariat, menit să ajute tinerii să-și dezvolte abilitățile de organizare și să sprijine staff-ul administrativ în tot ce presupune organizarea competițiilor în care clubul este implicat.
Voluntarii vor avea ocazia de a sprijini echipa de organizare în domenii variate, de la organizare de competiții, logistică și administrativ, la promovare și marketing. „Beneficiile sunt multiple. Chiar dacă vorbim de voluntariat, cei care se vor alătura echipei noastre vor avea parte de training gratuit, kit de voluntar (tricou + acces gratuit la meciurile oficiale de pe teren propriu), la care se adaugă experiența extraordinară acumulată alături de cea mai iubită echipă sportivă din oraș – BC CSU Sibiu”, transmit reprezentanții clubului sibian.
Cei interesați sunt invitați să trimită un e-mail pe adresa pr@csusibiu.ro, până în 14 august, în care să ne specifice numele, prenumele, data nașterii, experiența acumulată până în prezent, domeniul în care ar dori să activeze ca voluntar, timpul pe care ar putea să și-l dedice acestui program și datele de contact.