Fostul șef al Fiscului: “Haos total la ANAF – 24.000 de contribuabili sunt afectați”

Potrivit lui Gelu Diaconu, fostul președinte al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), zeci de mii de firme din România au rămas “ale nimănui”, după ce contribuabilii mijlocii au fost arondați la structurile județene ale ANAF, conform OUG 71/2018.

Până în acest moment, nu a fost emisă legislația secundară necesară acestui transfer, nu s-au suplimentat resursele județene de administrare, nu s-a corelat activitatea cu unitățile de trezorerie, nu s-au transferat datele din dosarele fiscale și nu s-au modificat atribuțiile din fișa postului ale structurilor de administrare și inspecție fiscală, acuză Gelu Diaconu.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

“După ce că n-au făcut absolut nimic, nici măcar nu au prorogat termenul din lege, pentru a evita o atare situație nemaiîntâlnită în istoria ANAF. Așadar, azi, 1 noiembrie, vorbim de circa 24.000 de firme (cu mai mult de 20 la sută pondere la încasările bugetare) care aparțin, din punct de vedere juridic, structurilor județene. Întrebarea este: care structuri județene? Cui se vor adresa cei 24.000 de contribubili în soluționarea multiplelor probleme cotidiene din relația cu administrația fiscală?”, se întreabă fostul șef al ANAF, pe Facebook.

Gelu Diaconu lansează un atac dur la adresa ministrului Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, și a președintelui ANAF, Ionuț Mișa, pe care îi acuză că au creat haos în rândul contribuabililor. “După renunțarea la programul de informatizare cu Banca Mondială, această măsură este o altă mare prostie, care va bulversa structurile teritoriale de administrare fiscală. Prima consecință va fi creșterea numărului de personal al ANAF, la nivelul celor 41 de județe. Un ministru urechist, dar guraliv, și un președinte ANAF indiferent (plecat în concediu, probabil speriat de consecințe), au făcut posibilă această debandadă cu consecințe majore. La inițiativa unor politruci locali, la care habarnistul Teodorovici a achiesat iresponsabil, s-a promulgat o asemenea măsură, care nu trebuia niciodată pusă în aplicare. Într-un mediu informatizat/ digitalizat, numărul de unități de administrare și localizarea lor devine nerelevant. Și, uite așa, ne întoarcem cu zece ani în urmă. Astăzi, angajați ANAF responsabili și cu respect față de profesie îmi spuneau că nu au mai văzut o catastrofă mai mare de ministru ca cel de acum. Vrea să-și construiască o imagine de reformist și prieten al mediului de afaceri, fără a avea habar de acest domeniu. Există un blocaj general. Toată lumea așteaptă parcă izbăvirea finală: plecarea lui Dragnea și a găștii sale din viață publică. Dar, până atunci, totul se dărâmă”, afirmă Gelu Diaconu.

Prin Legea nr. 30/2018, s-a introdus o nouă prevedere în Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, conform căreia administrarea obligaţiilor fiscale datorate de contribuabilii mijlocii, inclusiv de sediile secundare ale acestora, se realizează de organul fiscal de la nivel judeţean sau al municipiului Bucureşti. Conform art. XI din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 25/2018 privind modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru aprobarea 2 unor măsuri fiscal-bugetare, termenul de intrare în vigoare a măsurii în cauză a fost prorogat până la 1 august 2018, iar potrivit art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2018, termenul a fost prorogat până la 1 noiembrie.

Articole din aceeași categorie
Total
0
Share