Jumătate dintre magazinele Profi sunt conduse de parteneri. Cum poți primi un magazin la cheie

de A M

Numărul magazinelor partener a ajuns să fie aproape egal cu cel al magazinelor integrate Profi odată cu semnarea, la sfârșitul lunii trecute, a contractului pentru al 800-lea magazin partener Profi.

Al 800-lea magazin de acest fel funcționează la Vișeu de Sus, jud. Maramureș, completează lista unităților partener aflate în toate județele și contribuie la atingerea uneia dintre țintele strategiei de dezvoltare ale rețelei: în câțiva ani, toate magazinele Profi să ajungă să fie administrate de parteneri.

„După un început lent și plin de provocări, când testam conceptul, iar potențialii parteneri își puneau problema cum să înțeleagă parteneriatul, diferit de sistemul franciză, am învățat cum să-l adaptăm la condițiile existente, ca să obținem rezultate optime. Astăzi, oamenii din domeniu nu doar că ne înțeleg sistemul, dar pot vedea cu ochii lor avansul rapid și realizările celor care au avut încredere să se înroleze. Cererile de înscriere vin acum spre noi în ritm alert”, spune Magda Amarie, director operațional Departament Partener Profi.

Cei care doresc să devină parteneri și au șanse să li se atribuie un magazin Profi sunt persoane cu experiență în comerț, preferabil în comerțul alimentar, și care au cunoștințe de administrare a stocurilor. E important să fi lucrat ca șefi de magazin, de departament sau de raion, să fi condus echipe de angajați și să aibă abilitatea de a organiza activități și de a le prioritiza. Persoanele orientate către client, cu bune abilități de comunicare și care știu să relaționeze sunt cu un pas mai aproape de statutul de partener Profi.

Cine întrunește toate aceste calități se poate aștepta ca, de la momentul când depune solicitarea de a deveni partener și până când dobândește acest statut, prin semnarea contractului de parteneriat, să treacă cel puțin patru luni, timp ce include selecția, prelucrarea documentelor și trainingul necesar. În funcție de abilitățile fiecărui candidat, este posibil ca intervalul de timp să fie și ceva mai lung.

Această oportunitate le este oferită tuturor, dar primii care au înțeles sistemul sunt unii foști șefi de magazin Profi. Ei se bucură de avantajul de a face aproape exact aceeași muncă, dar cu rezultate mai bune, și conduc adesea chiar același magazin, devenit acum propria lor afacere.

Unii parteneri s-au acomodat atât de bine încât au ajuns, treptat, să administreze două, trei, chiar și cinci magazine partener, fapt încurajat de sistem câtă vreme rezultatele sunt pozitive pentru partener și pentru compania-mama, Profi.

S-ar putea să-ți placă

Prezentare generală a confidențialității

AngajatorulMeu.ro folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe website-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile website-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.