GirlPower, programul de mentorat OTP Bank, se încheie prin acordarea a două burse de 6.000 euro

Lansat în urmă cu un an, GirlPower, programul de mentorat al OTP Bank România dedicat tinerelor aflate la început de carieră, s-a încheiat prin acordarea a două burse de studii în valoare totală de 6.000 euro, plătite direct de instituția bancară.

La finalul acestui proces de învățare, în baza deciziilor celor două finaliste, au fost acordate burse de studiu Luciei Prisecariu, în programul de dezvoltare personală al Academiei ReGeneration, și Anei Vicoveanu, pentru programul Fast Track Management, organizat de Bucharest International School of Management.

Lucia și Ana au beneficiat de nouă luni de training intensiv cu mentorii OTP Bank, Roxana Hidan, director general adjunct, Divizia Business, și Mara Cristea, director general adjunct, Divizia Finanțe și Planificare. Au fost peste 20 de întâlniri axate pe dezvoltarea personală și profesională a tinerelor.

„GirlPower mi-a adus încredere și claritate. La aproape un an de la momentul în care am fost selectată ca finalistă, sentimentul de recunoștință este cel pe care îl simt de fiecare dată când mă gândesc la șansa pe care am avut-o. Întâlnirile cu Mara, mentorul meu în ultimele luni, m-au ajutat să iau decizii asumate în situațiile dificile. Pe lângă bursă, cel mai valoros a fost timpul care mi-a fost acordat”, mărturisește Lucia Prisecariu.

„GirlPower a deschis o etapă importantă din viața mea, personal și profesional. A fost <ghidul> meu într-un moment în care nu-mi era foarte clar ce îmi doresc. Dacă mă uit retrospectiv la Ana de acum și Ana de la începutul programului, pot spune că întâlnirile și temele de discuție pe care le-am avut cu Roxana, mentorul meu, m-au făcut să conștientizez că sunt suficientă și că mă pot baza în primul rând pe mine, pentru orice îmi doresc să obțin”, spune Ana Vicoveanu.

Programul de mentorat GirlPower face parte din strategia băncii de promovare a egalității de gen la nivel intern și extern. Cei doi mentori OTP Bank s-au angajat să susțină în continuare proiecte și un dialog public axat pe promovarea egalității de gen în România.

„Acum, când tendința de a fi solitar este tot mai mare, gesturile de solidaritate fac diferența. Am asistat la o adevărată transformare atunci când am investit încredere în oameni. Solidaritatea descurajează discriminarea. În ea îmi pun speranța pentru ca egalitatea de gen să devină normalitate într-o societate deschisă”, arată Mara Cristea.

„În ultimii ani, numărul femeilor implicate în discuțiile care abordează aspecte importante în companiile private, publice sau în viața politică, a crescut. Totuși, foarte puține femei au acces la masa deciziilor sau puterea de a decide. GirlPower a fost o acțiune prin care mi-am reîntărit așteptarea: femeile trebuie să aibă puterea de a lua decizii, nu doar să le asiste sau să le legitimeze pasiv. Pentru Ana, GirlPower a fost despre a învăța cum să-ți construiești și să-ți menții prezența de fond”, explică Roxana Hidan.

Consursul de înscriere în program s-a desfășurat online, timp de două săptămâni, și a atras 47 de candidate.

DESPRE OTP BANK ROMÂNIA

Este subsidiara OTP Group, o bancă universală cu prezență în Europa Centrală și de Est, care oferă soluții financiare complete și este activă în segmentul retail și corporate. Din 2019, OTP Bank trece printr-un amplu proces de transformare, prin care își propune să crească semnificativ pe segmentele de business și să creeze o experiență mai bună pentru clienți. OTP Bank România ocupă locul 9, după active, în topul jucătorilor bancari din România, potrivit datelor BNR. În România, membrii Grupului OTP sunt OTP Bank România, OTP Consulting, OTP Leasing, OTP Asset Management, OTP Factoring, OTP Advisors și Fundația OTP Bank România.

Articole din aceeași categorie
Total
0
Share