Grupul CEZ și-a vândut șapte dintre subsidiarele din România către australienii de la Macquarie

INVESTIȚIE. Grupul CEZ deţine cel mai mare parc eolian pe uscat din Europa, în zona Dobrogea, la Fântânele, Cogealac şi Grădina.

Deloitte România a asistat grupul ceh de energie CEZ în vânzarea a șapte dintre subsidiarele sale românești, active în domeniul distribuției de electricitate și al energiei regenerabile, către investitorul în infrastructură Macquarie Infrastructure and Real Assets (MIRA), unul dintre cei mai mari manageri de active alternative din lume, deținut de grupul australian Macquarie.

Obiectul tranzacției constă în rețeaua CEZ România de distribuție a energiei electrice, în business-ul de furnizare de electricitate, care are 1,4 milioane de clienți, și în cel mai mare parc eolian pe uscat din Europa, de la Fântânele-Cogealac. Această tranzacție este una dintre cele mai importante de pe piața românească de fuziuni și achiziții și cea mai mare din sectorul de energie, din ultimii ani. Acordul a fost semnat în octombrie și este supus aprobării Autorității Europene Antitrust și a CSAT.

Grupul CEZ, care a intrat pe piața din România în 2005, și-a anunțat, în iunie 2019, noua strategie, ce presupunea decizia de a vinde active din mai multe țări, printre care România, Bulgaria și Polonia. După finalizarea tranzacției, grupul ceh va rămâne activ în România, în domeniile trading de energie și servicii energetice.

Credem că te-ar interesa și: Spune-mi ce ai făcut de COVID-19, ca să-ți spun ce fel de angajator ești

Grupul CEZ în România este reprezentat prin nouă companii – Distribuție Energie Oltenia, CEZ România, CEZ Vânzare, CEZ Trade, CEZ ESCO România, Tomis Team, MW Invest, Ovidiu Development şi TMK Hydroenergy Power. CEZ operează pe piaţa românească din 2005, odată cu preluarea companiei de distribuţie a energiei electrice Electrica Oltenia.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

După procesul de separare a activităţilor încheiat în 2007, Distribuţie Energie Oltenia (fostă CEZ Distribuţie) asigură alimentarea cu energie electrică a judeţelor Argeş, Dolj, Gorj, Olt, Mehedinţi, Teleorman şi Vâlcea. CEZ Vânzare este principalul furnizor de energie electrică din sud-vestul țării, dar şi furnizor de gaze naturale. 

Grupul CEZ deţine şi cel mai mare parc eolian pe uscat din Europa, în zona Dobrogea, la Fântânele, Cogealac şi Grădina. Parcul eolian a însemnat o investiţie de  1,1 miliarde de euro şi conține 240 de turbine eoliene cu o putere totală instalată de 600 MW. Întreaga capacitate a parcurilor eoliene CEZ a fost pusă în funcţiune în 2012.

Din 2011, CEZ deţine sistemul hidroenergetic de lângă Reşiţa, format din patru microhidrocentrale şi amenajările hidro aferente. Pentru creşterea eficienţei, a investit în reabilitarea complexului de hidrocentrale de la Reşiţa. După finalizarea procesului de modernizare, capacitatea de producţie a crescut de la 18MW la circa 22. Din 2018, CEZ ESCO România oferă soluții de eficiență energetică în sectorul privat, de la consultanță la proiectare, de la management de proiect, la implementarea proiectelor energetice complexe (soluții de încălzire, de răcire sau alimentare cu energie).

MIRA este cel mai mare administrator de infrastructură din lume și este parte a Macquarie Group, o companie australiană de top 10 din punct de vedere al capitalizării de piață. Portofoliul său de investiții cuprinde 12,4 GW de capacități de energie regenerabilă și rețele de distribuție a energiei electrice în Australia, Austria, Finlanda, Spania și SUA. 

Articole din aceeași categorie
Total
0
Share