Din septembrie, Nicolas Leitienne asigură conducerea activităților de marketing ale mărcilor Dacia și Renault în Cluster-ul SE Europe (România, Bulgaria și Republica Moldova).
Nicolas Leitienne, care a preluat responsabilitățile deținute anterior de Daniel Filip, actualul director general Renault Ucraina, a absolvit EM Lyon Business School (Franța) și Universitatea din Birmingham (Marea Britanie), și s-a alăturat Grupului în anul 2000. A ocupat mai multe funcții, în vânzări (director regional și apoi director național de vânzări în Franța) și marketing (manager de produs, manager de proiect e-Commerce, Marketing Coodinator).
În 2014, a fost numit Head of Product & Pricing Department pentru regiunea Asia-Pacific, iar în 2017 s-a alăturat, pe același post, echipei regionale Eurasia, din care face parte și România. De la 1 septembrie 2020 este director de marketing pentru mărcile Dacia și Renault la nivel de Cluster SE Europe. „Dacia este în plin proces de relansare a modelelor sale cele mai importante, chiar primul vehicul electric, iar Renault își continuă ofensiva de produse electrificate prin integrarea în gamă a primelor modele hibride. Toate acestea reprezintă o provocare pe care sunt pregătit să o duc la bun sfârșit, sprijinit de echipele extrem de competente și motivate pe care le-am găsit aici”, declară Nicolas Leitienne.

Credem că te-ar interesa și: Spune-mi ce ai făcut de COVID-19, ca să-ți spun ce fel de angajator ești
Daniel Filip lucrează în Groupe Renault România din 2004. A acumulat o vastă experiență într-o gamă largă de domenii asociate activității comerciale, de la șef de produs până la managementul rețelei comerciale Dacia din România, cel al Direcției Client si apoi director de marketing pentru Dacia și Renault. Din septembrie, s-a alăturat echipei Renault Ucraina, în calitate de director general.
Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele