Ambasada Franţei în România şi Institutul Francez din România anunță lansarea programului de burse al Guvernului francez, ediţia 2021-2022, pentru master şi doctorat.
„Obiectivul este acela de a menţine locul Franţei printre ţările gazdă de top pentru studenţii internaţionali, în timp ce păstrează ţinta ambiţioasă, fixată acum doi ani de strategia <Bienvenue en France/ Choose France>, de a atrage 500.000 de studenţi din toată lumea până în 2027, faţă de 340.000, în prezent. Franţa este a patra destinaţie pentru studenţii români în mobilitate individuală şi primul partener universitar al României, cu peste 600 de acorduri de cooperare”, transmite Institutul Francez.
Termenul limită de trimitere a candidaturilor este 1 martie 2021. Bursele se adresează atât tinerilor români francofoni, cât şi celor care doresc să urmeze un program în limba engleză. Franța oferă peste 1.500 de programe în engleză în universităţi, şcoli de comerţ sau de ingineri. În 2020, bursierii români s-au format în universităţi prestigioase, precum Université Paris-Saclay, École Polytechnique, Sciences Po, EHESS, École Centrale de Lyon sau IESEG Business School. Peste 4.000 de studenţi şi cercetători români au beneficiat de programe de mobilitate finanţate de Guvernul francez.
Credem că te-ar interesa și: Spune-mi ce ai făcut de COVID-19, ca să-ți spun ce fel de angajator ești
Ambasada Franţei şi Institutul Francez din România au conceput, din anii ’90, o strategie de dezvoltare a programelor de mobilitate destinate tinerilor români care doresc să studieze în Franţa, pentru a creşte numărul experţilor francofoni de înaltă calificare de pe piaţa românească, dar şi pentru a extinde cooperarea dintre cele două ţări.
Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele
Informaţiile legate de criteriile de selecţie, cuantumul bursei, avantaje, documente necesare pentru dosarul de candidatură, sunt disponibile pe site-ul Institutului Francez sau la adresa de mail bourses.bucarest-amba@diplomatie.gouv.fr.









