În anii următori, investitorii în energia din surse regenerabile vor avea nevoie de peste 25.000 de angajaţi pentru implementarea şi operarea proiectelor anunţate.
Salariul unui tehnician în acest sector este între 2.000 şi 3.000 de euro, afirmă Sebastian Enache, Business Development Manager la Monsson PLC, unul dintre investitorii mari din acest sector.
Potrivit acestuia, sunt în derulare proiecte de energie regenerabilă cu o putere totală de 38.000 MW, dintre care 65 la sută vor fi parcuri fotovoltaice, iar restul eoliene. Dintre toate aceste proiecte, peste 37 la sută se vor concretiza. „Am gândit trei scenarii. În cel mai rău caz, vom instala 8.000-9.000 de MW noi de capacitate regenerabilă până în 2030. Într-un scenariu pe care sper să-l atingem, putem merge până la 12.000”, a estimat Sebastian Enache la ZF Energy Summit.
De regulă, un MW este instalat cu zece oameni într-o săptămână. „În momentul în care vom ajunge la implementarea tuturor proiectelor autorizate şi finanţate, din ce am măsurat noi, avem nevoie de 25-35.000 de noi angajaţi full time până în 2030. Vedem o problemă cu forţa de muncă. 25.000 de oameni nu sunt uşor de găsit. Există în acest moment 1.500-2.000 de specialişti în toată Europa. Un tehnician care lucrează şi peste program, ca să pună cât mai repede în operare proiectul, câştigă între 2.000 şi 3.000 euro”, arată Sebastian Enache, citat de Agerpres.
El consideră că industria nu se poate manageria cu resursa existentă şi va trebui să intre mulţi oameni noi în industrie. „Noi nu vedem o problemă la dezvoltarea şi finanţarea proiectelor, ci la partea de construcţie. Anul acesta, dacă totul merge conform planului, se vor construi cel puţin 200-300 de MW de energie fotovoltaică. De anul viitor, estimăm că în jur de 500-600 de MW pe an vor începe construcţia în România. Trebuie să angajăm urgent, în următorii trei ani, 10.000 de oameni, care să instaleze şi să opereze în continuare toate parcurile care se fac. E un aspect important, ce trebuie tratat cu grijă, fiindcă vrem să evităm să aducem din alte ţări angajaţi care să instaleze proiecte de energie”, arată reprezentantul Monsson PLC.
