luni, iulie 20, 2026

IT, domeniul în care așteptările salariale au crescut cel mai mult în ultimul an. Cât câștigă și cât ar vrea să câștige IT-iștii din România

de A M

IT-ul este unul dintre domeniile care, în ultimul an, au înregistrat o temperare a activităților de recrutare în rândul angajatorilor de la nivel local și la nivel internațional.

De la începutul anului, aproape 20.000 de joburi noi au fost scoase pe piață pentru acest sector, în scădere cu circa 15 la sută față de aceeași perioadă a anului trecut. Volumul candidaturilor a rămas foarte aproape de nivelul din ianuarie-septembrie 2024. Anul acesta, s-au înregistrat 820.000 de candidaturi, comparativ cu 850.000, în 2023.

Cu toate acestea, IT-iștii sunt specialiștii care și-au crescut cel mai mult așteptările salariale în perspectiva unei noi angajări. Potrivit datelor Salario, comparatorul salarial marca eJobs, media salarială netă în IT este de 7.000 de lei pe lună, la nivel național, în timp ce așteptările candidaților urcă până la 10.000 de lei, net.

„În 2023, în aceeași perioadă, media reală a salariilor încasate era de 6.300 de lei, iar așteptările erau de 9.000. Anul acesta vedem o diferență de 43 la sută între mediile nete reale și așteptările candidaților. În inginerie, retail, auto, servicii financiare sau producție, diferența dintre cât câștigă și cât ar cere de la un alt angajator, pentru același post, variază între 15 și 40 la sută”, spune Roxana Drăghici, Head of Sales la eJobs.ro, cea mai mare platformă de recrutare online din România.

Cele mai mari salarii pentru specialiștii fără funcții manageriale sunt pentru arhitect IT – 15.000 de lei, dar cu așteptări medii de 20.000 de lei, software developer – 8.300 (cu așteptări care urcă până la 11.000), data engineer – 8.500 (și așteptări de 11.000) sau full stack developer – 8.000 vs. așteptări de 10.000 de lei. Pentru juniorii cu maximum doi ani de experiență, media salarială este de 4.500 de lei și crește până la 6.700 pentru cei care au între doi și cinci ani de experiență. Seniorii cu peste cinci ani de experiență se încadrează într-o medie salarială de 10.000 de lei, net.

Pentru manageri, salariile cresc exponențial. La nivel național, media salarială netă pentru un CTO este de 12.000 de lei, în timp ce așteptările candidaților pleacă de la 16.000 de lei.

„Chiar dacă piața nu mai este la fel de fierbinte pentru cei care lucrează în IT, în continuare rămâne cel mai bine plătit domeniu. În ultimii ani, candidații au fost obișnuiți cu o anumită evaluare a muncii lor și, chiar și într-un context mai delicat al pieței, continuă să se poziționeze destul de sus din punct de vedere salarial. De aceea, anul acesta, IT-iștii au fost specialiștii ale căror așteptări salariale au crescut cel mai mult”, explică Roxana Drăghici.

Dintre cele 820.000 de candidaturi înregistrate în IT, de la începutul anului, 350.000 au venit din partea candidaților care au deja experiență și fac parte din segmentul de vârstă 25-35 de ani. În acest moment, pe eJobs.ro sunt disponibile 24.000 de locuri de muncă. Dintre ele, 2.000 sunt pentru domeniul IT/ telecom.

DESPRE EJOBS

Este platforma de locuri de muncă din România care verifică manual toate anunțurile și companiile. Pentru recrutori și angajatori, oferă acces la o bază de peste cinci milioane de CV-uri și soluții de recrutare eficiente.

S-ar putea să-ți placă

Prezentare generală a confidențialității

AngajatorulMeu.ro folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe website-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile website-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.