Lidl România lansează o campanie de recrutare dedicată tinerilor care își doresc să facă primii pași spre independență financiară, prin joburi de Shop Helper în magazinele de pe litoral.
Inițiativa se adresează persoanelor aflate la început de drum în carieră, care caută un job stabil pe perioada sezonului estival, fără experiență anterioară în retail. Pentru poziția de Shop Helper, angajații beneficiază de un venit brut mediu de 6.600 de lei și de un start profesional în retail.
Despre programul #summerteam Lidl
#summerteam este un proiect de recrutare, desfășurat în premieră de Lidl România, care își propune să extindă echipele magazinelor din zonele de pe litoral, în perioada verii, când traficul de turiști este mult mai ridicat.
În același scop, compania derulează anual programul intern „Hai la Mare”, dedicat angajaților din magazine, prin care colegii din întreaga țară au posibilitatea de a lucra temporar în unitățile Lidl de la malul mării, cu o serie de beneficii dedicate. Numai anul trecut, peste 200 de angajați au participat la acest program.
- Cum arată workplace-ul viitorului? Mai inteligent, mai conectat și mai uman
- OMV Petrom a pierdut 4.248 de angajați, dar produce de două ori mai mult. Lecția ascunsă pe care o arată cifrele
- Cum conduci echipa în perioade de supraîncărcare fără să pierzi oamenii buni
Prin lansarea acestei inițiative, Lidl extinde aceste eforturi și către candidați externi și se adresează tinerilor la început de drum în carieră, care își doresc o experiență de muncă într-un mediu organizat și dinamic, fără a necesita experiență anterioară.
Angajarea se realizează pe o perioadă determinată de până la două luni și jumătate, care include două săptămâni de training și două luni de activitate efectivă în magazin. Programul nu include beneficii de cazare sau transport și este disponibil în magazinele Lidl din stațiuni precum Eforie, Mangalia, Tuzla și Năvodari.
Ce presupune rolul de Shop Helper
Tinerii vor susține activitatea echipelor cu activități specifice funcționării magazinelor Lidl, ca aprovizionarea rafturilor și aranjarea produselor, menținerea standardelor de prospețime și curățenie în magazine și asistarea clienților.
O componentă esențială a rolului este conduita comportamentală: tinerii trebuie să fie persoane dornice să ajute, să poată avea o interacțiune amabilă cu clienții Lidl și o colaborare bună cu echipa. Jobul este full-time, organizat în ture, inclusiv în weekend (dar cu cel puțin un weekend liber pe lună) și, acolo unde este cazul, pe timp de noapte.
Ce oferă Lidl:
- venit brut mediu de 6.600 de lei, aferent unei norme întregi, care include salariul brut, tichete de masă de 40 de lei pentru fiecare zi lucrată, sporuri și bonusuri, plus al 13‑lea salariu acordat proporțional cu perioada lucrată;
- sporuri aplicabile: 40 la sută pentru munca în weekend, 25 la sută pentru tura de noapte și 100 la sută pentru sărbători legale sau ore suplimentare;
- training: procesul de integrare este susținut de un Trainer-Mentor, care facilitează adaptarea rapidă la mediul de lucru.
Angajator de top
Lidl România este cel mai bun plătitor din retailul alimentar românesc, fapt susținut de o politică salarială consecventă și de un pachet de beneficii peste media pieței. Cel mai mic salariu din companie este cu 31 la sută mai mare decât salariul minim brut pe economie. Din 1 martie 2026, toate veniturile din Lidl au crescut cu minimum șapte la sută.
Angajamentul față de oameni este reconfirmat prin certificarea Top Employer, obținută de Lidl România pentru al zecelea an consecutiv, ca recunoaștere a standardelor ridicate în materie de condiții de muncă, beneficii și dezvoltare profesională.
Cei interesați pot afla mai multe detalii și pot aplica aici.
DESPRE LIDL
Parte a grupului Schwarz, cu sediul central în Neckarsulm, este una dintre companiile de top de pe piața de retail alimentar din Germania și Europa. Operează în jur de 12.600 de magazine și peste 230 de centre logistice în 31 de țări. Are peste 382.400 de angajați, dintre care peste 14.000 în România, unde deține peste 400 de magazine și șase centre logistice.
