Una dintre primele companii de pe piața locală care au implementat un sistem de lucru 100 la sută remote pentru angajați actuali și viitori, Luxoft Romania le oferă un bonus consistent tuturor programatorilor de Java sau celor de UI (Angular, Node.js sau React), cu mai mult de cinci ani de experiență, care acceptă o ofertă de angajare în companie, în luna octombrie.
Majoritatea rolurilor sunt în proiecte din zona de Banking și Capital Markets, iar beneficiile posturilor disponibile includ posibilitatea de a lucra de oriunde din țară, lucrul cu tehnologii noi și oportunitățile multiple de dezvoltare prin cele peste 300 de cursuri puse la dispoziție gratuit angajaților. Proiectele din sectorul bancar se vor derula pe o perioadă îndelungată, ceea ce le oferă membrilor echipei posibilitatea de a se specializa în arii precum Private Banking, Wealth Management, Anti Money Laundering/ Anti Financial Crime, Credit Risk și multe altele.
Pentru cei care doresc să facă trecerea către roluri de coordonare există programe complexe, care îi pregătesc pentru provocările viitoare, în noile funcții. De altfel, în România funcționează unul dintre cele mai mari centre de training Luxoft la nivel global, care le oferă angajaților acces facil și rapid la oportunități de perfecționare.
Luna aceasta, Luxoft Romania a ajuns la 2.000 de angajați, iar până la finalul anului caută să recruteze încă 150 de specialiști din toată țara. În decembrie 2020, a deschis primele poziții permanent remote, a angajat până acum peste 300 de programatori, în urma unui proces de recrutare desfășurat integral la distanță, și și-a extins echipa în afara Bucureștiului, în Cluj, Iași, Timișoara și Brașov.
Toate rolurile de Java și UI pot fi găsite aici.
DESPRE LUXOFT ROMÂNIA
Este parte a companiei americane DXC Technology, cel mai mare furnizor de servicii de tehnologie informațională business-to-business. Prezentă pe piață din 2008, prin achiziţia ITC Networks, are 2.000 de angajați și oferă servicii de software development pentru clienți locali și globali din domeniile telecom, financiar şi auto. La nivel internațional, Luxoft asigură soluţii şi servicii din 41 de centre specializate şi are aproape 13.000 de angajaţi în 22 ţări din America de Nord, Mexic, Europa de Vest şi de Est, Asia Pacific şi Africa de Sud.
Informații despre serviciile oferite de Luxoft România sunt disponibile pe Facebook, Instagram, LinkedIn și pe site-ul companiei.