La nivel de verticale, performanța este puternic diferențiată. Verticalele de Electronice, Gadgets și Accesorii avansează cu peste 42 la sută în valoare, susținute de un ritm de +35 la sută al numărului de comenzi.
Pharma înregistrează o creștere cu 30 la sută a numărului de comenzi, în timp ce valoarea medie a comenzii a rămas, practic, constantă, singura verticală mare a eșantionului analizat cu acest tipar. Beauty înregistrează cea mai mare scădere a semestrului la nivel de tranzacții, de aproape 20 la sută. Fashion rămâne stabilă, cu variații sub trei la sută pe ambele dimensiuni.
Comparația se face pe o bază constantă de comercianți activi în ambele perioade, deci reflectă schimbări reale de comportament al consumatorului, nu extinderea bazei de comercianți din platformă.
Verticale în direcții opuse
Media agregată ascunde diferențe mari. Cea mai puternică creștere a semestrului vine din Electronice, Gadgets și Accesorii, cu +42 la sută în valoare și +35 la sută ca număr de comenzi. Creșterea vine simultan din mai mulți cumpărători și dintr-o valoarea medie a comenzii mai mare, ceea ce sugerează că achizițiile tehnologice au rămas prioritare chiar și într-un an de consum precaut. O parte din avans se poate explica prin cicluri de înlocuire amânate în 2025, când incertitudinea politică și fiscală a împins deciziile de achiziție mare spre 2026.
Pharma urmează un tipar diferit: valoarea vânzărilor a crescut cu 26 la sută, iar numărul de comenzi cu peste 30 la sută, în timp ce prețul mediu al comenzii a scăzut ușor, de la 29 la 28 de euro. Este singura categorie care crește exclusiv prin volum, fără majorare de coș mediu.
Volumul vânzărilor de Articole sportive și Produse alimentare a crescut cu peste zece la sută în valoare, susținute în principal de creșterea numărului de comenzi. Cărți & Muzică a avut o dinamică pozitivă comparabilă, +16 la sută în valoare, dar generată aproape integral de majorarea valorii medii a comenzii (+11 la sută), cel mai probabil cauzată de majorarea de anul trecut a cotei de TVA aplicată la produsele editoriale, care s-a reflectat treptat în prețurile de raft.
La polul opus, Beauty înregistrează cea mai mare scădere din semestru: -20 la sută în valoare și -21 la sută în număr de comenzi. Valoarea medie al comenzii a rămas practic neschimbată, ceea ce arată că nu vorbim despre o migrare a cumpărătorilor spre produse mai ieftine, ci despre o reducere efectivă a frecvenței de cumpărare. Cosmeticele se numără printre categoriile pe care consumatorii le taie sau le amână primele atunci când bugetul se contractă.
Articolele pentru copii au o traiectorie asemănătoare, cu -8 la sută valoare și -18 la sută comenzi, dar segmentul este cel mai probabil afectat de concurența puternică din partea platformelor non-EU. Jucăriile sunt produse cu ciclu de viață scurt, unde prețul joacă un rol determinant în decizia de cumpărare.
În ultimii ani, platformele internaționale asiatice au construit o ofertă competitivă pe acest segment, iar migrarea unei părți din cerere spre canale non-locale este, cel mai probabil, factorul principal din spatele dinamicii negative. Datele confirmă indirect această ipoteză: în timp ce numărul de comenzi a scăzut cu 18 la sută, valoarea medie a comenzii a crescut cu 11 la sută, semn că segmentul de jucării accesibile ca preț a migrat în bună măsură spre canale non-locale, iar achizițiile de valoare mai mare au rămas pe magazinele locale.
Fashion rămâne cea mai importantă verticală după numărul de comenzi și înregistrează o evoluție aproape plată (−1 la sută valoare, −2 la sută comenzi), în timp ce Home & deco are o creștere de aproape patru la sută, atribuită exclusiv creșterii valorii medii a comenzilor (+7,5 la sută). Numărul tranzacțiilor a avut o dinamică negativă (-3 la sută).
B2B: mai multe comenzi, mai mici
Pe verticala B2B, volumul comenzilor a crescut cu 29 la sută pe semestru, iar în trimestrul al II-lea cu aproape 40 la sută. Valoarea medie a comenzii a scăzut însă cu 13 la sută. Combinația sugerează fie o fragmentare a achizițiilor la clienții existenți, care cumpără mai des în cantități mai mici, fie extinderea către un segment de clienți B2B mai mici, cu bugete tranzacționale mai reduse.
Un semestru cu ritm inegal. Iunie, lună de revenire
Comanda medie s-a consolidat la 57 de euro, în creștere cu cinci la sută față de anul trecut. Ritmul evoluției lunare a fost inegal: trimestrul I a debutat cu ianuarie în scădere, a revenit lent în februarie și martie, iar trimestrul al II-lea a adus o accelerare vizibilă, care a culminat cu iunie.
Dinamica din iunie ar putea să anunțe o revenire a pieței pe creștere. Este cea mai puternică lună a semestrului, în care valoarea și numărul comenzilor au crescut semnificativ, cu +12,5, respectiv +6,2 la sută. O parte din avans se explică printr-un efect de bază: iunie 2025 a fost o lună afectată de tensiunea post-electorală și de anunțurile despre majorarea TVA, care au împins mulți consumatori să amâne achizițiile mari.
Un consumator prudent, dar cu semne de relaxare
Tiparul semestrului, cu o creștere a vânzărilor dată aproape în întregime de majorarea valorii medii a comenzii, și cu scăderi în categoriile în care cumpărarea poate fi amânată, reflectă efectele cumulate ale liberalizării prețurilor la energie din iulie 2025 și ale creșterii TVA, care au împins inflația și au erodat puterea de cumpărare a românilor.
Din trimestrul al III-lea, o parte din presiunea inflaționistă ar trebui să scadă, pe măsură ce ies din calcul efectele de bază ale acestor măsuri.
Arthur Rădulescu, CEO @ MerchantPro: “Datele confirmă ce vedeam la începutul anului: piața nu mai crește uniform, ci selectiv. Pharma și electronicele au în comun faptul că cererea lor e susținută de o nevoie constantă. În categoriile în care cumpărarea rămâne o achiziție de impuls, ușor de amânat, cererea se comprimă. Vom vedea în trimestrul al III-lea dacă semnalele de relaxare din iunie se transformă în cerere mai mare sau dacă polarizarea rămâne noua normalitate a pieței”.
Rezultatele primului semestru se înscriu în tendința descrisă în raportul MerchantPro eCommerce Insights 2026, potrivit căruia piața locală de eCommerce a depășit 8,1 miliarde de euro în 2025 și este estimată să treacă de 8,5 miliarde în 2026, cu un ritm de creștere anticipat de circa cinci la sută, sub presiunea consumului prudent și a expansiunii platformelor internaționale din afara Uniunii Europene. Estimările privind dimensiunea totală a pieței combină datele proprii din platformă cu surse publice și indicatori macroeconomici.
DESPRE MERCHANTPRO
Proiect al companiei ShopMania Net, este o platformă SaaS de eCommerce dedicată magazinelor online care urmăresc să crească sustenabil într-un mediu digital tot mai competitiv.
Prin funcționalități avansate, suport specializat și soluții adaptate diferitelor etape de dezvoltare, răspunde nevoilor comercianților de orice dimensiune, care investesc constant în experiența de cumpărare, eficiența operațională și capacitatea de a se adapta rapid la schimbările de pe piață.