Michelin recrutează 400 de oameni în România, în 2019

Parte a Grupului Michelin, lider mondial în domeniul anvelopelor, Michelin România va angaja, anul acesta, 400 de specialişti şi operatori, în București și în cele trei fabrici pe care compania le deține în Florești (Prahova) și Zalău (Salaj).

Compania participă, în această perioadă, la nouă dintre cele mai importante târguri de joburi, în București, Cluj-Napoca, Ploiești sau Chișinău, cu workshop-uri dedicate, speakeri din top management-ul Michelin și stand interactiv, la care specialiștii săi vor fi prezenți pentru a oferi informații și pentru a răspunde la întrebări. 

Următorul târg la care compania va fi prezentă este Angajatori de Top, weekend-ul acesta, în 5-6 aprilie, la București. Aici vor fi promovate atȃt pozițiile disponibile din centrul de servicii, ȋn finanțe, logistică, achiziții sau resurse umane, cȃt şi cele din departamentele tehnice: inginer proces, manager producție, inginer automatist sau inginer calitate. Cu această ocazie, vor fi lansate 60 de poziții de internship.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

“Participarea la aceste târguri este o ocazie extraordinară pentru a cunoaşte candidați talentaţi,  iar pentru cei  care ȋşi doresc o carieră dinamică, într-o companie stabilă și inovatoare, este o bună ocazie să ia un prim contact cu lumea Michelin și cu posibilitățile concrete de angajare. Avȃnd ȋn vedere diversitatea posturilor din companie, recrutăm atȃt poziţii entry-level, cȃt şi candidaţi experimentaţi, ȋn industrie, servicii sau comerţ. Volumul total de recrutare, în următorii cinci ani, depășește 1.500 de angajați. Faptul că headquarter-ul activităţilor Michelin din Europa Centrală se află la Bucureşti permite accesul angajaţilor noştri la experienţe şi parcursuri internaţionale”, declară Gabriela Alexandru, Regional HR Director Central Europe Michelin.

Cu o activitate în România de aproape 18 ani, Michelin a investit aici peste 400 de milioane de euro. În ultimii cinci ani, Michelin România și-a dublat efectivele și a depășit, anul acesta, pragul de 4.000 de angajați, care activează în 20 de domenii și acoperă peste 300 tipuri de posturi. Activitatea de producție se desfășoară în trei fabrici – una în Florești și două în Zalău. 

Din 2014, în București s-au pus bazele unui centru de servicii pentru Michelin în Europa, responsabil pentru gestionarea operațiunilor de achiziții, contabilitate, control de gestiune, administrarea proceselor de vânzare, logistică și resurse umane. În plus, din 2018, București este sediul regiunii Europa Centrală, de unde compania coordonează activitatea comercială, industrială și serviciile suport pentru 20 de țări din Europa Centrală.

Articole din aceeași categorie
Total
0
Share