Printr-o notă semnată de ministrul Vlad Voiculescu, Ministerul Sănătăţii (MS) a solicitat spitalelor să programeze cadrele medicale la vaccinarea anti-COVID-19 până vineri seară.
„Este o notă către spitale, care îi îndeamnă pe cei responsabili să facă programările cât mai rapid. Este o răspundere mare, nu vrem să întârziem procesul de vaccinare şi nu vrem ca cei din linia întâi – cei mai expuşi – să rateze această oportunitate din motive birocratice”, a declarat Vlad Voiculescu, pentru Agerpres.
În altă ordine de idei, MS intenționează să simplifice modalitatea de înființare și a procedurii de autorizare a centrelor de vaccinare împotriva COVID -19. Ministrul Sănătății a anunțat, ieri, într-o videconferință cu reprezentanții direcțiilor de sănătate publică, că ministerul lucrează la modificarea Ordinul comun al MS, MAI, MApN, MLPDA, pentru stabilirea normelor privind autorizarea, organizarea și funcționarea centrelor de vaccinare împotriva COVID 19. Noile modificări prevăd ca centrele de vaccinare împotriva COVID-19 să fie înfiinţate prin decizie a directorului executiv al direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti.
Direcțiile de sănătate publică județene sau a Municipiului București vor aviza temporar funcționarea centrelor de vaccinare pe baza unei declarații pe proprie răspundere a conducerii unității privind respectarea condițiilor prevăzute în prezentele norme. Pentru schimbarea destinației spațiului în care vor funcționa centrele de vaccinare, vor fi necesare acordul deținătorului/ administratorului acestuia, pe baza căruia se emite hotărârea comitetului județean/ al municipiului București pentru situații de urgență.
Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele
Ministerul Sănătății a mai solicitat direcțiilor de sănătate publică să dispună ca, în perioada următoare să fie efectuate verificări/ evaluări în centrele de vaccinare, astfel încât aceastea să funcționeze în parametrii legali. Vor fi verificate respectarea regulilor generale de funcționare, a circuitelor, dotarea spațiilor și kit-urile de vaccinare.









