Cea mai mare companie de produse alimentare și băuturi din lume se pregătește să primească, din 3 iulie, 50 de studenți și absolvenți din România, Bulgaria, Serbia și Croația, pentru programul de internship plătit, Summer’s Cool, de anul acesta.
A șasea ediție a programului de internship, organizată și găzduită de Nestlé România, Bulgaria, Serbia și Croația, se va desfășura între 3 și 21 iulie, într-un model hibrid, și va include peste 35 de workshop-uri și prezentări.
Studenții vor participa la un program de dezvoltare practică susținut de specialiști din domeniile logistică, finanțe, vânzări, marketing, digital, relații publice, comerț electronic, nutriție, sustenabilitate și altele. Ei își vor putea dezvolta abilitățile de leadership, comunicare, lucru în echipă, gândire critică, inteligență emoțională, vor avea parte de o experiență multiculturală, vor lucra alături de studenți din alte țări și vor descoperi noi culturi și perspective. Programul culminează cu un proiect în echipă, sub coordonarea angajaților Nestlé, care va fi echivalentul unui test de absolvire.
- Productivitatea muncii în sectorul IT&C, cu 16 la sută peste media națională. România ocupă, însă, ultimul loc în UE la inovație
- JTI România, cel mai atractiv angajator din FMCG
- Wörwag Pharma România are un nou Managing Director
”Programul Summer’s Cool este conceput pentru a fi un adevărat magnet profesional pentru tinerii care caută o provocare în această vară. Inițiativa ajută studenții să-și dezvolte abilitățile de afaceri și de comunicare, dar și să acumuleze o primă experiență profesională. Am fost plăcut surprinși de numărul mare de candidați din acest an, 1.143, dintre care 453 doar în România”, spune Sidonia Bodianschi, Talent Acquisition Lead Romania, Nestlé Romania.
Inițiativa Summer’s Cool dorește să completeze pregătirea teoretică oferită de universitate cu o pregătire practică ce îi va familiariza pe studenți cu cerințele și realitatea locurilor de muncă din lumea afacerilor. De la lansare, în 2017, peste 160 de studenți au participat la acest program, care face parte din inițiativa globală Nestlé Needs YOUth.
În acest an, inițiativa Nestlé Needs YOUth aniversează zece ani de la lansare și continuă să ajute tineri să-și dezvolte abilitățile de care au nevoie pentru a prospera în viitoarea lor carieră. Zeci de specialiști Nestlé au contribuit anual la dezvoltarea a mii de tineri care au participat la workshop-uri de afaceri (marketing, finanțe, logistică etc.), sesiuni de consiliere în carieră, seminarii de autodezvoltare pe tema leadership-ului, inteligenței emoționale și managementul timpului și la programul de internship Summer’s Cool.
