Kadra a gândit o soluție care poate să ajute la asigurarea distanțării sociale în birouri, dar și în aer liber: panourile separatoare antivirus.
„Ne-am pus întrebarea: cum ne reluăm activitatea la birou, odată cu ridicarea restricțiilor? Așa ne-am gândit să facem separatoare pentru zonele open space. Au fost mai multe abordări în firmă, pentru că suntem inventivi, dar până la urmă a câștigat pragmatismul. Am avut nevoie de zece zile, timp în care am ales varianta de produs, am făcut proiectul și execuția câtorva mostre, după care am elaborat o listă de preț”, spune Radu Opriș, co-fondator și Business Development Manager la Kadra.
Pentru a testa capacitatea de adaptare a angajațiilor la aceste soluții – care, chiar dacă impun o oarecare distanțare, păstrează senzația de apropiere -, panourile au fost deja implementate în spațiile de birouri de la sediul Tetarom din Cluj al Kadra. Sunt realizate din material transparent, policarbonat și pot fi adaptate oricărui gen de spațiu deschis, în clădiri sau în aer liber, inclusiv pentru cafenele, restaurante sau terase.
Credem că te-ar interesa și: Cum am devenit “neangajabilă”
„Am instalat câteva panouri separatoare în birourile proprii, în zona de open space și în cea de sală de mese și terasă. Acum verificăm live cum se adaptează colegii noștri la noua amenajare interioară. Există și alte soluții consacrate pe piața de birouri, însă ale noastre sunt mai fresh, au marele avantaj că sunt transparente și astfel distanțarea nu este percepută fizic”, explică Radu Opriș.
Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele
Deținută de Andreea Strugaru, Monica Sagmar și Radu Opriș, Kadra Access Engineering este o companie românească cu o vechime de 25 de ani pe piață. Oferă soluții complete pentru automatizarea căilor de acces.