De luna aceasta, Eliza Rogalski, Managing Partner & Strategy Leader Rogalski Damaschin Public Relations, preia mandatul de vicepreședinte pentru regiunea EMEA (Europa, Orientul Mijlociu și Africa) al rețelei PROI Worldwide (Public Relations Organisation International).
Eliza Rogalski, unul dintre cei mai apreciați și creativi specialiști de PR din România, a fost votată de fondatorii și partenerii agențiilor membre PROI Worldwide din regiunea EMEA ca co-VP al regiunii, poziție pe care o va ocupa statutar alături de Rania Azab, fondatoarea agenției 4PR, Kaija Pohjala, fondatoarea agenției Cocomms, și sub coordonarea directă a președintelui organizației la nivel global, Ciro Dias dos Reis, care conduce agenția Imagem Corporativa.
Mandatul va fi dus la îndeplinire pe bază de voluntariat și fără suspendarea activității pe care Eliza Rogalski o îndeplinește în agenția sa de PR. „Voi urmări să accelerez schimbul de informații și de expertiză între agențiile din regiune, dar și între EMEA și celelalte regiuni ale lumii, acolo unde este prezentă rețeaua PROI, pentru menținerea acelorași standarde creative în PR, care au consacrat agențiile membre la toate festivalurile și competițiile de profil”, spune Eliza Rogalski.
Credem că te-ar interesa și: Spune-mi ce ai făcut de COVID-19, ca să-ți spun ce fel de angajator ești
Agențiile din PROI EMEA au primit distincțiile „BEST in show” în Europa (Rogalski Damaschin Public Relations) și „Best in show” în Africa (Atmosphere Communications & the King James Group), în competițiile SABRE Awards din 2019. La nivel global, trei agenții din rețeaua PROI au fost selectate în topul celor mai creative agenții de PR la nivel international – Global Creative Index: Adfactors PR, Atmosphere Communications și Rogalski Damaschin PR.
Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele
Agenția condusă de Eliza Rogalski și Alina Damaschin ocupă poziția a noua în topul celor mai creative agenții din lume, în 2019. Scorul este corelat cu numărul de angajați ai agenției. La nivel regional, Rogalski Damaschin PR se află în top 5 cele mai creative agenții din zona EMEA. În 2019, a obținut locul 2 în topul celor mai creative campanii de comunicare la nivel mondial, la Global Sabre Awards, și distincția de Best-In-Show Platinum și Gold Sabre Awards, în competiția Sabre dedicată zonei EMEA, pentru campania „Protejează-i aripile”, dezvoltată de Rogalski Damaschin PR și divizia sa de PA Good Affairs, pentru MSD România.
Prin accesul la informații globale și schimbul de bune practici, agențiile PROI rămân cele mai recunoscute creatoare de tendințe de piață și furnizează campanii de comunicare cu impact pentru clienții lor. În 2019, număra 78 de parteneri, cu 7.300 de angajați, în peste 165 de orașe și 50 de țări. 56 de agenții sunt din EMEA. Cu venituri combinate de aproape un miliard de dolari, PROI s-a clasat pe locul 4 în rândul grupurilor de comunicare consolidate și este singurul parteneriat independent prezent în top 10 global. Rogalski Damaschin PR este partenerul în România al PROI din 2014.