Topul domeniilor care caută specialiști și manageri. Aproape 70.000 de joburi pentru acești candidați, postate pe eJobs în 2023

Foto: drobotdean @ freepik

Aproape 70.000 de joburi noi au fost postate în 2023 pentru candidații care se încadrează în zona de specialiști și manageri. Numărul reprezintă circa 25 la sută din totalul joburilor scoase pe piață în acest an, pentru toate nivelurile de carieră și pregătire.

“Specialiștii, seniorii și managerii reprezintă categoriile profesionale cele mai stabile. Vorbim despre candidați aflați într-un punct de maturitate profesională, care, teoretic, au ajuns la un nivel de recunoaștere și recompensare materială ce îi determină să facă schimbări destul de greu. Orice mișcare în carieră trebuie să însemne un pas înainte semnificativ, fie că este vorba despre salariu sau de expunerea profesională pe care o aduce. De aceea, inclusiv în perioadele mai dificile din punct de vedere economic, îi vedem mult mai puțin dispuși la schimbare decât pe candidații din segmentul entry-level, să spunem”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs, cea mai mare platformă de recrutare online din România.

Domeniile care au propus cele mai multe posturi de specialiști au fost retail (17.500 joburi noi), construcții (9.100), servicii (6.500), automotive (4.900) și transport/ logistică (4.700). Cât despre manageri, cel mai căutați au fost de angajatorii din retail (6.000 de poziții postate), industria alimentară (2.600), turism (2.100), construcții, producție sau banking și servicii financiare (fiecare cu peste 1.500).

Dintre cele peste 9,3 milioane de candidaturi depuse din ianuarie, peste 2,7 milioane au venit din partea managerilor și specialiștilor. “O treime dintre candidaturi vine din partea acestor două categorii, însă, dacă le separăm și facem o disociere, observăm că specialiștii aplică de peste două ori mai mult decât managerii. O explicație stă în faptul că managerii sunt obișnuiți mai degrabă să fie <vânați> de recrutori și mai rar decât oricare alt segment de candidați aleg să aplice proactiv pentru un job”, adaugă Bogdan Badea.

Domeniile care prezintă cel mai mult interes pentru specialiști sunt retail, construcții, servicii, producție și industria alimentară. În topul domeniilor preferate de manageri apar și serviciile, bankingul sau marketing/ advertising/ PR. “Un aspect interesant în comportamentul candidaților pe aceste două segmente este faptul că sunt mult mai puțin interesați de joburile remote decât ceilalți candidați. La nivel general, media candidaturilor pentru joburile remote este undeva la 15 la sută din total. În cazul specialiștilor și managerilor procentul scade la maximum cinci la sută”, arată Bogdan Badea.

Cei mai activi candidați pe aceste segmente au fost cei din București, Cluj-Napoca, Timișoara, Brașov, Iași și Craiova. Potrivit datelor Salario, comparatorul salarial marca eJobs, salariul mediu net, la nivel național, pentru specialiștii care au cel puțin cinci ani de experiență, este de 5.000 de lei pe lună. Așteptările salariale ale acestor candidați se ridică, însă, la 7.000 de lei.

În acest moment, pe eJobs.ro sunt disponibile peste 27.000 de locuri de muncă.

DESPRE EJOBS

Lansată în 1999, este prima platformă de recrutare din România și liderul pieței locale de profil. Din 2012, este parte a grupului Ringier AG, compania internațională de media localizată în Elveția. Cu +5 milioane de CV-uri, peste două milioane de vizitatori unici pe lună și 300.000+ companii care au beneficiat de serviciile lor, este cea mai mare platformă de recrutare la nivel local.

Articole din aceeași categorie
Total
0
Share