Optima își bate propriul „record”: cifra de afaceri a trecut, în premieră, de 20 de milioane de lei, în 2018

Compania de outsourcing cu capital majoritar românesc a realizat afaceri de peste 22 milioane de lei, în 2018, cu 35 la sută mai mult decât în anul precedent. 

„Creștem într-un ritm alert, și asta pentru că ne adaptăm constant la contextul pieței, fie că vorbim despre clienți sau de resursele umane implicate. Anul trecut, am înregistrat o premieră: am trecut pragul de 20 de milioane de lei cifra de afaceri. Practic, am început să culegem roadele strategiei noastre de extindere în țară. Creșterea a avut la bază extinderea operațiunilor pentru clienții existenți, cărora li s-au adăugat și proiecte noi, în special pentru industria financiară. Vom continua să ne dezvoltăm și în 2019 și lucrăm deja la extinderea operațiunilor noastre în Iași și Brașov. Ne mărim echipa, spațiul de birou, ne pregătim pentru un nou ciclu de creștere, chiar dacă anul acesta se anunță mai dificil din punct de vedere macroeconomic”, declară Daniel Mereuță (foto), director general Optima.

Anul trecut, Optima a pus accentul pe eficientizare și a abordat proiecte noi, din afara zonei operaționale, dar care vizează zona resurselor umane. Compania a lansat un program de training-uri gratuite, pe care le oferă, în afara companiei, oricui dorește să aprofundeze sau sa învețe ceva nou, în special în zona de sales și marketing aplicat. „Este de datoria noastră să începem să fim proactivi în pregătirea viitorilor colegi și să punem umărul la reducerea decalajului între ce își doresc angajatorii și oferta de competențe existentă în piață. E și un mod de a ne implica mai mult în comunitatea unde activăm, prin încercarea de a întoarce tinerilor din aceste comunități o parte din ce am învățat noi și am acumulat în toată activitatea noastră”, arată Daniel Mereuță.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

Potrivit acestuia, pentru 2019, Optima își propune să continue deschiderea către idei noi, să fie mai aproape de angajați, să se implice mai mult în dezvoltarea lor și să încurajeze un mediu cât mai intraprenorial. De aceea, a bugetat o sumă importantă, pe care o va investi în cele mai bune idei ce vin din companie. „Avem deja 400 de colegi în echipele din București, Iași și Brașov, care pot genera un input consistent din punct de vedere al inovației. Prin urmare, cuvintele de ordine rămân creșterea și dezvoltarea, dar cu mai multă îndrăzneală în ceea ce privește inovația”.

DESPRE OPTIMA

A fost înfiinţată în 2010, are sediul în Bucureşti și este membră în Association of Business Service Leaders (ABSL). Face parte din Grupul Next Capital, cu afaceri în factoring, cumpărare și recuperare de creanţe, cu o valoare anuală a finanţărilor de peste 50 de milioane de euro. Grupul Next Capital are acţionariat majoritar românesc, iar minoritar – fondul de investiţii britanic North Bridge Capital Partners.

Articole din aceeași categorie
Total
0
Share