vineri, septembrie 4, 2026

Penny Market vrea să ajungă la 400 de magazine în România, până în 2025

de A M

Planul de expansiune al companiei REWE România a continuat, în decembrie, cu deschiderea a opt magazine Penny Market, în șapte județe și în București. Rețeaua ajunge astfel la 236 de magazine operaționale în România.

„Anul 2018 a fost foarte bun pentru noi. Am continuat strategia companiei noastre și am ajuns în și mai multe orașe din România, ceea ce înseamnă că suntem mai aproape de clienții noștri. Vom continua planul de expansiune în anii următori și vom dezvolta business-ul nostru aici, astfel încât în 2025 să ajungem la 400 de magazine”, declară Daniel Gross, director general Penny Market România.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

Luna aceasta, Penny Market a inaugurat magazine în Râmnicu Valcea (12 angajați, suprafață de vânzare de 796 mp), Penny Market în București, pe Bd. Timișoara (14 angajați, 855 mp), Victoria (13 angajați, 598 mp), Sighetu Marmației (17 angajați, 860 mp), Lehliu (16 angajați, 792 mp), Curtici (14 angajați, 856 mp), Horezu (nouă angajați, 831 mp) și Chiajna (15 angajați, 810 mp).

REWE România reprezintă concernul german REWE Group, unul dintre liderii europeni din domeniul alimentar, cu o experiență de peste jumătate de secol. Grupul REWE a fost înființat în 1927. În 2016, REWE Group opera cu peste 330.000 de angajați si peste 15.000 de magazine. În afară de comerțul en detail din domeniul alimentar, grupul REWE este activ la nivel european și în domeniul turismului și al comerțului cu articole de tip Do-it-Yourself (DiY).

S-ar putea să-ți placă

Prezentare generală a confidențialității

AngajatorulMeu.ro folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe website-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile website-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.