Peste 40 de companii propun mai mult de 2.000 de de oportunități de carieră la Angajatori de TOP Tech

Târgul virtual de joburi Angajatori de TOP Tech 2021 propune peste 2.000 de oportunități de carieră, oferite de 42 dintre cele mai importante companii de tehnologie din România.

75 la sută dintre angajatorii prezenți la această ediție oferă joburi remote. Dintre acestea, zece la sută sunt full remote. Organizat de Catalyst Solutions, companie românească de consultanță în resurse umane, Angajatori de TOP Tech 2021 se desfășoară online, între 27 septembrie și 31 octombrie.

Circa un sfert dintre angajatori au cu până la 50 la sută mai multe posturi disponibile în această toamnă, față de aceeași perioadă din 2020. Dintre companiile participante, 60 la sută recrutează în București, 48 la sută în Timișoara, 25 la sută în Cluj-Napoca, 22 la sută în Brașov și Pitești, 20 la sută în Iași, Arad, Constanța, Târgu Mureș și Oradea, iar 14 la sută în Ploiești și Craiova. Peste jumătate caută și specialiști pentru poziții non-tehnice, în departamentele de marketing, HR, finanțe, vânzări, juridic ori administrativ. Candidații pot consulta Harta Centrelor de Tehnologie din România pentru a descoperi locurile de muncă disponibile în orașele de interes.

Circa jumătate dintre companii oferă programe de internship și trainee, iar 14 la sută propun și programe de formare și academii. O treime recrutează pentru posturi dedicate profesioniștilor, iar șapte la sută oferă oportunități pentru manageri, Project Manageri și Team Leaderi cu experiență.

Mai multe beneficii pentru candidați

Dintre companiile prezente la Angajatori de TOP Tech 2021, 33 la sută oferă programe ce vizează bunăstarea și sănătatea mintală a angajaților și extinderea beneficiilor din abonamentele medicale private, 44 la sută decontează costurile cursurilor și programelor pentru perfecționarea abilităților profesionale, iar cinci la sută acordă o sumă lunară pentru decontarea întreținerii, pentru salariații care lucrează 100 la sută remote.

Între 18 și 27 octombrie, va avea loc TechTalks ONLINE, o serie de 12 laboratoare și trei conferințe dedicate candidaților cu profil tehnic, susținute de specialiști locali și internaționali din companiile participante. Laboratoarele vor aborda subiecte din ariile Automotive & Connectivity, Engineering, Front-end & Back-end, Girls in STEM și Tech Trends for a Tech year. Cele trei conferințe se vor axa pe tehnologiile Java, Cloud și Artificial Intelligence & Machine Learning. În 21 octombrie, Hipo.ro va găzdui discuții live cu angajatorii Tech și sesiuni de career coaching. Cei interesați se pot înscrie pe angajatoridetop.ro.

Cele mai importante companii tech din România

Platforma Hipo.ro, care găzduiește evenimentul, oferă companiilor și candidaților o experiență similară cu un târg fizic de joburi. Fiecare angajator este prezent cu un stand virtual, unde pot fi găsite oportunitățile de carieră, informații despre angajator, webinarii susținute de specialiștii companiei și alte resurse de interes.

Companiile prezente la această ediție Angajatori de TOP Tech sunt 8×8, ABA – Austrian Business Agency, Accenture, Atos, Axway, Centrul de Inginerie Bosch, CER Cleaning Equipment, Cognizant Softvision, Continental, dalli group, Devmind, Dräxlmaier Group, Elektrobit Automotive, Emia.com, Enel, Engie, Evalueserve, Hamilton Central Europe, Hella, Heraeus, Holcim, Huawei, Huf, IBM Client Innovation Center, IT Shared Services Center for BNP Paribas PF – Central Europe Technologies, Lasting Software, MassMutual, METRO.digital, Michelin, Miele, onsemi, PitechPlus, Raiffeisen Bank, Saint-Gobain, Schwarz IT Hub, Société Générale Global Solution Centre, Software Business Partners, PitechPlus, Tara Interactive, TE Connectivity Sensor Solutions, Veeam Software, Vodafone și ZF Tech Center Timișoara.

“Piața joburilor IT a devenit treptat tot mai deschisă celor care urmăresc o schimbare de carieră, chiar și la 180 de grade. La Angajatori De Top participă, în toamna aceasta, academii de IT, în calitate de parteneri educaționali, iar cei interesați să înceapă o carieră nouă în industria software pot participa la cursuri de programare sau la workshop-uri educaționale de carieră. La Academia Devmind, durata unui curs de programare de la zero la o carieră de Junior Developer variază între opt luni și un an, în funcție de complexitatea programului de studiu și direcția de specializare. Misiunea noastră este să accelerăm creșterea sectorului digital din România, prin descoperirea, formarea completă și integrarea de noi talente în industria software”, spune Emil Racec, Training Program Director la Academia Devmind.

Articolul anterior

PENNY mărește venitul minim net de intrare în companie

Articolul următor

Studiourile din Montreal care au lucrat la Assassin’s Creed, Scooby Doo sau Batgirl recrutează specialiști tech din România

Articole din aceeași categorie
Total
0
Share