Luna trecută, compania românească specializată în furnizarea de echipamente și soluții complete pentru sudare și debitare l-a numit pe Adrian Sălăjan în funcția de CEO.
Mandatul acordat lui Adrian Sălăjan de fondatorii companiei, Tiberiu Vladimir Vărzar și Csongor Andras Csegedi, include creșterea afacerilor Plasmaserv cu până la 50 la sută în următorii trei ani și transformarea Plasmaserv în „prima opțiune” pentru clienții care caută soluții avansate de sudare și tăiere.
Fondatorii își mențin un rol activ în strategia companiei și vor continua să sprijine inițiativele de dezvoltare și inovare. Strategia elaborată de noul CEO și validată de fondatori vizează investiții în tehnologie de ultimă generație, optimizare operațională și consolidarea relațiilor cu partenerii strategici. Compania își propune să le ofere clienților nu doar echipamente performante, ci și soluții integrate nevoilor lor, consultanță specializată și servicii post-vânzare de înaltă calitate.
- „Giganții” tech IBM și Amazon Web Services deschid un laborator de inovare în București
- Încep recrutările pentru Paști. Peste 15.000 de joburi în retail, turism, industria alimentară sau entertainment, postate pe eJobs, în ultima lună. Salariul mediu propus: 3.500-5.000 de lei
- Ministrul Muncii: Piața forței de muncă are cea mai mare dinamică din istorie
Strategia de dezvoltare propusă de Adrian Sălăjan vizează creștere și dezvoltarea de soluții personalizate care să răspundă provocărilor tehnice ale clienților și consolidarea percepției publice că Plasmaserv Metal Connection este un partener de încredere pe termen lung. În viziunea noului CEO, succesul companiei va depinde de trei piloni esențiali: inovația tehnologică, eficiența operațională și parteneriatele strategice.
După 20 de ani de activitate, compania are ca parteneri strategici șantierele navale Vard Tulcea și Brăila, Damen Galați și Mangalia, Severnav, Șantierul Naval Orșova, dar și contractori pentru industrii specializate, ca Tehnostrade-UMB, Raal, Astra Rail, Maschio Gaspardo, Chambon, Peikko ori Butan Grup.
DESPRE PLASMESERV METAL CONNECTION
Plasmaserv Metal Connection este o companie antreprenorială românească, fondată în 2005 de Tiberiu Vladimir Vărzar și Csongor Andras Csegedi, cu scopul de a acoperi cererea de servicii de sudare și debitare în sectoare economice strategice, precum construcția de drumuri și căi ferate, șantiere industriale, navale și maritime, construcții metalice, recuperare și reciclare deșeuri metalice, sisteme și instalații de irigații, instalații și echipamente energetice, petrochimice, sau minerit.
Produsele și serviciile oferite includ aparate de tăiere cu plasmă, aparate de sudură, soluții software și automatizări, mașini CNC debitare plasmă, oxigaz, jet de apă, laser, aparate pentru sudare bolțuri, aparate curățare inox sudat, pistolete sudură, consumabile, piese de schimb, accesorii.