Codruța Vulcu a fost desemnată câștigătoarea categoriei The Award for Excellence and Passion, la European Festival Awards. Este prima persoană din România premiată în istoria de 11 ani a acestei competiții internaționale de prestigiu.
În categoria The Award for Excellence and Passion sunt nominalizați profesioniști care au contribuit la dezvoltarea industriei muzicale la nivel internațional, iar Codruța Vulcu s-a aflat pe lista nominalizaților alături de nume grele ale business-ului muzical european.
Codruța Vulcu este directorul Festivalului ARTmania, East European Music Conference și Blaj aLive Festival și președinte AROC (Asociația Română a Organizatorilor de Concerte și Evenimente Culturale). Are o experiență de peste 16 ani în industria muzicală și un portofoliu bogat de evenimente, printre care se numără și organizarea, din punct de vedere logistic și operațional, a ceremoniilor oficiate anul trecut de Sanctitatea Sa Papa Francisc, pe Câmpia Libertății din Blaj.
„Este un moment unic în activitatea unui profesionist și mă bucură cu atât mai mult cu cât această certificare reprezintă o recunoaște a activității și rezultatelor obținute de un reprezentant al industriei muzicale românești, industrie ce a cunoscut o dezvoltare deosebită în ultimii ani. A fost o seară remarcabilă pentru noi, ca țară. Două festivaluri din România au câștigat și ele categoriile în care au concurat”, spune Codruța Vulcu.
La ediția din 2019 a European Festival Awards, Codruței Vulcu i-a fost înmânat trofeul categoriei Best Small Festival, pentru Festivalul ARTmania de la Sibiu, care împlinește 15 ani în 2020. În această categorie pot concura festivaluri cu o rată de participare pe zi de până la 10.000 de persoane.
European Festival Awards este cea mai importantă competiție dedicată industriei muzicale europene. A fost lansată în 2009, de Yourope (Asociația Europeană a Festivalurilor), pentru a oferi recunoașterea profesională a industriei internaționale evenimentelor și specialiștilor care obțin rezultate deosebite și ridică standardele de calitate ale acestui domeniu la nivel european (standarde evaluate sub diferite aspecte, precum health & safety, responsabilitate socială, inovație, sustenabilitate etc).
Competiția include 15 categorii, precum Best New Festival, Best Indoor Festival, Best Small/ Medium-Sized/ Major Festival, Agent of the Year, Promoter of the Year, The Award for Excellence and Passion, The Green Operations Award sau The Health & Safety Innovation Award.
Trofeul i-a fost înmânat Codruței Vulcu la Gala de Premiere a European Festival Awards, ce a avut loc aseară la Groningen, în Olanda. Gala are loc, în fiecare an, în perioada Eurosonic Noorderslag, eveniment ce include una dintre cele mai importante conferințe internaționale de specialitate dedicate industriei muzicale și unul dintre cele mai mari festivaluri de tip showcase din Europa.