miercuri, iulie 15, 2026

PwC, prima firmă de consultanță care a deschis un birou local, aniversează 30 de ani în România

de A M

În 2021, PwC România marchează trei decenii de activitate pe piața locală. A fost prima mare companie de servicii profesionale înregistrată în România după 1989.

”În tot acest timp, a devenit o companie proeminentă pe piața românească, un brand puternic și un actor important în dezbaterea publică, realizări pentru care le suntem recunoscători colegilor, partenerilor și clienților noștri. În anii următori, vom continua să investim în formarea profesională, în dezvoltarea competențelor colegilor noștri și în adoptarea noilor tehnologii, pentru a avea o contribuție cel puțin la fel de relevantă la dezvoltarea durabilă a societății și a economiei românești. Vom rămâne un partener de dialog și de încredere al autorităților și instituțiilor locale și internaționale”, declară Ionuț Simion, Country Managing Partner PwC România.

În 1991, Coopers & Lybrand, care a fuzionat la nivel global, șapte ani mai târziu, cu Price Waterhouse (PW), sub brandul PriceWaterhouseCoopers sau PwC, a deschis un birou în București și a devenit prima mare companie de servicii profesionale cu prezență în România. PW s-a stabilit în România în 1993. De la început, compania s-a implicat în proiecte fundamentale pentru economia românească și pentru mediul de afaceri local, a contribuit la elaborarea legislației naționale în domeniile esențiale, la înființarea celor mai importante instituții și asociații profesionale, și a oferit consultanță și asistență companiilor, organizațiilor guvernamentale și internaționale.

”PwC s-a implicat de la început în crearea unui cadru legislativ modern și eficient, fără de care nici companiile, nici instituțiile nu ar putea evolua pentru a crea un mediu favorabil creșterii economice”, spune Daniel Anghel, Partener și Liderul serviciilor fiscale și juridice PwC România.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

În cele trei decenii de activitate, PwC a fost implicată în unele dintre cele mai mari proiecte de investiții din România și a oferit consultanță în tranzacții majore din sectoarele auto, retail, bancar,  energie, farma sau produse industriale. A asistat, în total, peste 600 de tranzacții (sell side/ buy side) și a avut peste 70 de mandate de asistență la exit.

”Am fost alături de mii de companii din toate industriile, antreprenoriale sau multinaționale, care și-au dezvoltat și consolidat operațiunile din România sau s-au extins pe alte piețe. Le-am sprijinit folosind cele mai bune practici și cea mai înaltă expertiză, existente la nivel global”, arată Dinu Bumbăcea, Partener și Lider Consultanță în Afaceri PwC România. 

PwC România a participat la primele audituri financiare realizate în România, după 1990, și a întocmit primele situații financiare conforme cu standardele internaționale IFRS.

”PwC a creat o cultură organizațională solidă. Generații întregi de specialiști în audit, contabilitate, fiscalitate și alte domenii ale consultanței au fost formate în compania noastră. Ne bucurăm că am fost printre cei care au pus bazele acestei profesii în România și că mulți dintre profesioniștii care au trecut prin școala PwC România contribuie, la rândul lor, la dezvoltarea mediului de afaceri local”, afirmă Kenneth Spiteri, Partener și Lider servicii de Audit PwC România.

Contribuții majore ale PwC România la dezvoltarea mediului de afaceri:

  • De la 16 angajați, în 1991, PwC România a ajuns la o echipă de peste 800 de profesioniști, coordonată de 21 de Parteneri.
  • Proiecte importante derulate de autoritățile române sau instituții internaționale au fost sprijinite de consultanții PwC.
  • PwC România a realizat prima clasificare a societăţilor comerciale din România pentru autorităţile române, primele audituri ale marilor societăți și a contribuit la implementarea pe plan local a standardelor internaționale de raportare financiară IFRS și a întocmit primele situații financiare conforme cu acestea.
  • Constant, PwC a contribuit la elaborarea celor mai importante legi cu impact în activitatea companiilor, precum prima lege a insolvenței, introducerea TVA, transpunerea directivelor europene, regulamentul vamal comunitar sau primul Cod Fiscal din România.
  • PwC a avut un rol major în crearea şi dezvoltarea unor profesii liberale în România, în constituirea şi conducerea organismelor profesionale asociate. Reprezentanții PwC au fost aleşi în conducerea lor: AmCham România, Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România (UNPIR), Camera Auditorilor Financiari din România (CAFR), Asociația Națională a Evaluatorilor Autorizați din România (ANEVAR), Camera Consultanţilor Fiscali (CCF), The Association of Business Service Leaders in Romania (ABSL), Consiliul Investitorilor străini și Coaliția pentru Dezvoltarea României.
  • D&B David și Baias, societatea de avocați corespondentă PwC România, a obținut multe decizii de referință în instanțele din România și în cele internaționale, în litigii fiscale și comerciale, cu efect în modificarea și armonizarea legislației naționale.
  • Numeroase studii și sondaje privind sectoare importante ale economiei sunt realizate periodic de PwC România: PayWell, Saratoga, CEO Survey, Family Business Survey, Entertainment & Media Outlook.

PwC este o rețea de firme prezentă în 155 de țări, cu mai mult de 284.000 de profesioniști care oferă servicii în domeniul auditului, consultanței fiscale și pentru afaceri.

S-ar putea să-ți placă

Prezentare generală a confidențialității

AngajatorulMeu.ro folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe website-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile website-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.