Pentru o parte dintre angajați sau freelanceri, stilul de viață ce includea munca de la distanță era deja o normalitate până la COVID-19, însă mulți dintre cei care sunt activi profesional au trecut la munca de acasă în perioada de pandemie. De aproape un an, experimentează conceptul remote work – work from home și/ sau work from anywhere (de oriunde își doresc).
Lucrul de acasă poate aduce multe beneficii vieții noastre. Dar, deși avantajele pot fi multe, uneori uităm să avem grijă de sănătatea noastră, atunci când lucrăm de acasă, avertizează fondatoarele startup-ului RemoteStories. Indiferent dacă lucrați de mai mult timp remote sau vă doriți să lucrați remote, echipa RemoteStories oferă o serie de sfaturi pentru a vă menține sănătoși atunci când lucrați de acasă.
Ridicați-vă de pe scaun și faceți mișcare
Statul jos ore întregi afectează mult sănătatea. Noile descoperiri arată că un stil de viață sedentar este mai dăunător pentru sănătate decât fumatul. Din fericire, puteți combate sedentarismul dacă vă opriți din lucru în fiecare oră, pentru a face o pauză de zece minute.
„Mie îmi place mult aplicația Time Out, care îmi reamintește că e timpul să fac o pauză. Dacă nu vă plac aplicațiile, vă recomandăm să configurați o alertă pe telefon. O altă recomandare ar fi să folosiți o parte din timpul alocat prânzului pentru a face o plimbare de 20 de minute prin cartier. Eu îmi folosesc timpul pe care îl petreceam în trafic să fac o plimbare zilnică, mai lungă, pentru a îmi atinge target-ul de 10.000 pași/ zi. Mara își folosește timpul extra făcând exerciții de gimnastică acasă”, spune Amalia Ștefan, specialistă în tehnologie hotelieră și co-fondatoare RemoteStories.
Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele
„Eu nu am răbdare să stau îndelung la laptop, pe scaun, așadar iau pauze mai dese. În aceste pauze, îmi planific alte activități, precum conversațiile telefonice, pe care le țin mai mereu în picioare sau mă plimb prin casă, aranjez câte ceva sau fac câteva exerciții pe saltea sau în picioare pentru a mă revigora. În aceste pauze, ascult muzică sau deschid ușile spre terasă, să mă bucur de liniștea de afară și de aerul proaspăt”, povestește Mara Eliza Barza, specialistă în comunicare și relații publice și co-fondatoare RemoteStories.
Ieșiți din casă și relaxați-vă în aer liber
Un lucru amuzant se poate întâmpla atunci când începeți să lucrați de acasă. S-ar putea să descoperiți că este ușor să petreceți întreaga zi lucrând și să uitați cât de benefică este socializarea. Vă puteți face un obicei din a merge să vă cumpărați cafeaua de la cafeneaua din cartierul vostru, iar așa puteți socializa cu vecinii chiar dacă încă trebuie să ne protejăm și să păstrăm distanța.
„Dacă aveți în apropiere colegi sau prieteni care lucrează la distanță, întâlniți-vă cu ei pentru prânz, plimbări și cafea. Cu toții avem nevoie de socializare, iar micii antreprenori care au îndrăznit să țină terasele deschise au nevoie de noi. Din punct de vedere emoțional, o ieșire la un prânz vă va aduce multă energie pozitivă”, spune Amalia Ștefan, membră a echipei RemoteStories.
„Așa cum spuneam anterior, atunci când lucrez de acasă, obișnuiesc să iau mai multe pauze. În acest timp, uneori merg să fac cumpărături de la strip mall-ul din apropiere, fac o plimbare prin cartier sau prin parcurile din apropiere, alteori ies să mă văd cu prieteni, colaboratori. Deseori mă întâlnesc și cu Amalia, prietena și colega mea din RemoteStories, la o cafea, la o plimbare în are liber, sau să luăm prânzul împreună”, adaugă Mara Eliza Barza.
Săriți peste gustărele/ ronțăieli
„Încerc să mă trezesc zilnic cât mai devreme, adică în jur de 7-8, indiferent de ora la care m-am culcat, astfel încât să pot respecta mesele principale și să mă bucur cât mai mult de noua zi din viața mea și de lumina soarelui, mai ales că în timpul iernii se întunecă mai devreme. Îmi place să pregătesc micul dejun, iar masa de prânz o iau deseori la părinții mei, care locuiesc în apropiere”, spune Mara Eliza Barza.
„Un frigider și o cămară complete pot provoca <dezastre> atunci când lucrați de acasă. Într-un timp relativ scurt, m-am îngrășat 15 kg. Pentru a evita obiceiurile alimentare nesănătoase, eu am decis să-mi planific din timp gustările și mesele. Planificarea meselor este extrem de importantă, pentru că astfel o să evitați să cumpărați alimente nesănătoase. Eu am renunțat să merg în supermarketuri și folosesc aplicații pentru cumpărături. Așa, timpul extra îl petrec cu familia mea”, adaugă Amalia.
Aveți grijă de ochii voștri
„La fel ca restul corpului, ochii au nevoie de o pauză când lucrezi în majoritatea timpului la calculator. Asigurați-vă că o să vă uitați pe fereastră la un punct în depărtare cel puțin un minut la fiecare 30 minute. Acest lucru va ajuta ochii să se recupereze”, menționează Amalia Ștefan.
„M-am obișnuit să-mi ridic privirea de la laptop și să privesc deseori pe geam, spre cer, copaci, casele din jur, mai ales când task-urile pe care le am presupun creativitate și idei noi. Îmi găsesc mai ușor inspirația privind spre geam și, în același timp, îmi protejez și ochii. O modalitate suplimentară de a vă proteja ochii este să folosiți ochelari de protecție pentru laptop/ computer, pe care îi puteți comanda de la orice centru de optică”, spune Mara Eliza Barza.