Lider în distribuția de accesorii și tehnologii dedicate dispozitivelor mobile, Contakt a deschis anul acesta 18 unități noi și a ajuns la peste 200 la nivel național. Pentru ultimele patru luni din 2020, are în plan deschiderea de opt noi locații, în București, Cluj-Napoca, Brașov, Galați, Ploiești și Turda.
Fondat în 2002, la Timișoara, Contakt a cunoscut o dezvoltare accelerată în ultimii cinci ani și și-a extins rețeaua de unități proprii la peste 200 de locații din București și 36 de județe. Este prezent în peste 98 la sută dintre cele mai importante galerii comerciale din țară și în magazine stradale. Grupul controlat de antreprenorii Darius Petric, Cosmin Preda și Marcel Ioftor deține în portofoliu două branduri de retail: Contakt și magazinele premium Hoco.
În 2019, Contakt a raportat o cifră de afaceri de peste 63 milioane de lei, în creștere cu circa 65 la sută față de anul anterior. Pentru 2020, estimează o cifră de afaceri de circa 60 milioane de lei și o creștere a profitului, generată de politica de expansiune și de optimizarea proceselor interne. Valoarea totală a investițiilor din 2019 se ridică la peste 2,8 milioane de lei, în 28 de magazine noi, dezvoltarea noii platforme pentru magazinul online, amenajarea unei hale logistice și reînnoirea flotei auto. Anul acesta, valoarea investițiilor a trecut de 850.000 de lei, pentru deschiderea de noi unități, amenajarea birourilor și dotarea cu echipamente.
Credem că te-ar interesa și: Spune-mi ce ai făcut de COVID-19, ca să-ți spun ce fel de angajator ești
În topul orașelor ce au generat cele mai multe vânzări, în primele șapte luni ale anului, se află București, Cluj-Napoca, Timișoara, Brașov și Iași. Printre produsele cele mai solicitate s-au numărat foliile de protecție, husele și produsele de conectică.
Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele
Cea mai mare pondere din totalul vânzărilor o reprezintă foliile de protecție, în creștere cu peste 12 la sută în iulie-august, față de aceeași perioadă a anului trecut. Cererea tot mai mare a acestei categorii de produse este susținută de prețul tot mai ridicat al dispozitivelor mobile și, mai ales, al ecranelor lor, astfel că nevoia de protecție a acestora este tot mai mare. Un alt factor este diversitatea de produse și de tehnologii folosite, pentru care clienții pot opta: folii de sticlă, folii anti-shock, folii privacy sau cele de silicon, mai elastice și mai rezistente. Contakt este printre primii retaileri de pe piață, care oferă gratuit montajul foliei.