Rottaprint a “cucerit” trei noi piețe în ultimul an. Produsele tipografiei au ajuns în 13 țări, în 2021

Cea mai mare tipografie flexografică producătoare de etichete autoadezive și ambalaje flexibile în România a înregistrat, în 2021, o creștere a nivelului exporturilor de cinci la sută, față de anul precedent. Pentru 2022, Rottaprint estimează o evoluție constantă a exporturilor, de același procent.

În 2021, Rottaprint a exportat pe trei piețe noi: Croația, Letonia și Marea Britanie. Acestora li se adaugă piețele unde compania a activat și în 2020: Germania, Ungaria, Israel, Republica Moldova și alte țări europene, astfel că produsele din portofoliul Rottaprint au ajuns, în total, în 13 țări din afara României, în ultimul an. Cea mai mare creștere a nivelului exporturilor s-a înregistrat în Germania, cu un avans de nouă la sută comparativ cu 2020.

Din ponderea totală a clienților companiei, 26 la sută sunt clienți străini, iar centrele logistice din Germania și Ungaria deservesc 25 la sută din totalul clienților Rottaprint. Cele mai solicitate produse de către clienții din Ungaria au fost etichetele autoadezive, foliile laminate pentru preparate din carne ambalate în atmosferă modificată și capacele de aluminiu. În Germania, cele mai solicitate au fost etichetele autoadezive, dar și ambalajele din materiale prietenoase cu mediul.

Cea mai des întâlnită industrie din care au fost cele mai cerute produse pentru export a fost cea alimentară, și în Germania, și în Ungaria, în special cea de prelucrare de carne și lactate. În Germania, s-au remarcat și industriile de cosmetice și de produse de îngrijire personală, precum și cea de produse pentru îngrijirea casei.

Tot în 2021, compania a introdus produse noi în portofoliul pentru export. Pentru Ungaria și Germania, au fost introduse capacele de tip PET, manșoanele igienice pentru micii producători, eticheta metalică autoadezivă produsă în rolă pentru etichetare automată ori etichetele cu efecte speciale. Tot pentru Germania au fost introduse și etichetele de tip shrink sleeve sau capacele din aluminiu.

“Pentru anul acesta, ne așteptăm la o evoluție a exporturilor similară cu cea de anul trecut. Observăm același interes crescut al clienților străini pentru comenzile de etichete și ambalaje pentru produsele alimentare, ca și în anii trecuți, mai ales în țările în care înregistrăm cele mai mari cereri de export: Germania și Ungaria. Ne bucură faptul că tot mai mulți clienți solicită soluții de etichetare din materiale prietenoase cu mediul și se alătură eforturilor noastre de sustenabilitate, pe care ni le propunem pentru 2022”, declară Cristi Nechita-Rotta, director general Rottaprint.

DESPRE ROTTAPRINT

Este cea mai mare tipografie flexografică producătoare de etichete autoadezive și ambalaje flexibile din România. Cu o experiență de peste 30 de ani, compania cu sediul în Apahida, jud. Cluj, deține două centre logistice în România, în Brașov și Ilfov, și două în Ungaria și Germania, unde lucrează peste 280 de angajați. În 2021, Rottaprint a livrat produse în 13 țări din Europa și Asia.

Articolul anterior

În ce condiții poate refuza un angajator concediul medical

Articolul următor

Filosoful Costică Brădățan, invitat special la "Noaptea ideilor" de la New York

Articole din aceeași categorie
Total
0
Share