Ana Popa, Andrada Rusan și Diana Dimitriu devin Senior Associate în firma de avocatură RTPR, iar Lia Ilie și Codrina Simionescu sunt promovate Managing Associate.
Ana Popa are o experiență de peste zece ani în litigii și arbitraje. A asistat și a reprezentat companii locale și internaționale în soluționarea disputelor în domenii diferite, cu precădere litigii comerciale, administrative și fiscale, dar și litigii de proprietate intelectuală și de muncă. A făcut parte din echipa care a obținut o victorie definitivă la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru un producător internațional de echipamente auto, într-un litigiu fiscal complex, în care instanța a obligat ANAF să restituie clientului 1,5 milioane de euro. Un alt succes a fost reprezentarea Electrica într-un litigiu cu o valoare de 800 milioane de euro, împotriva Societății de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE), pentru presupuse încălcări ale obligațiilor de monitorizare post-privatizare privind fostele filiale de distribuție ale Electrica.
Andrada Rusan are ca principală arie de expertiză litigiile comerciale, în special din aria concurenței, a concurenței neloiale și a proprietății intelectuale. Este implicată și în acordarea de consultanță juridică în aceste arii de practică și reprezentarea clienților în investigații ale autorității de concurență. A reprezentat Zenith Media Communications într-un litigiu de concurență pentru care echipa RTPR a obținut o victorie istorică la Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) și a contribuit astfel la crearea dreptului european în materia principiilor de calcul al amenzilor aplicate de autoritățile de concurență din toate statele membre. Într-un alt mandat de succes, a obținut o hotărâre preliminară favorabilă a CJUE, privind clarificarea termenului de „consumator” pentru investitorii neprofesioniști ai platformelor de tranzacționare cu instrumente financiare. Legal 500 2022 o menționează pe Andrada Rusan în secțiunile Dreptul concurenței și UE și Dreptul proprietății intelectuale.
- Cât de fericiți sunt angajații din România la locul de muncă? Pe o scară de la 1 la 10, „nota” lor ar fi 7. Doar 1 din 3 le-ar recomanda jobul lor și altora
- Analiză: 5 trenduri care vor defini industria de HR în 2025
- Programe de ucenicie plătite pentru tinerii sub 30 de ani. Companiile primesc de la stat 2.250 de lei pe lună pentru fiecare ucenic pe care îl angajează
Diana Dimitriu este specializată în asistarea companiilor locale și internaționale cu privire la proiecte de dreptul muncii. Expertiza sa acoperă o gamă largă de aspecte, precum transferuri complexe de angajați, concedieri colective, concedieri individuale dificile ale angajaților din poziții-cheie, restructurări de personal, negocieri, procese disciplinare, programe de fidelizare și recompensare a managementului companiilor, drept societar, fuziuni și achiziții. Este menționată în cea mai recentă ediție a Legal 500, în secțiunea dedicată ariei de dreptul muncii, iar printre clienții pentru care aacordat consultanță, în ultimul an, se numără Ezugi, Innova și Ursus Breweries. Recent, a făcut parte din echipa ce a asistat African Industries Group pentru achiziția rețelei de fitness World Class România de la fondul de investiții Resource Partners.
Lia Ilie este specializată în domeniul financiar-bancar. A asistat bănci locale și internaționale și instituții financiare, dar și împrumutații, în legătură cu proiecte de finanțări, credite sindicalizate sau bilaterale, crearea și perfectarea de garanții și în legătură cu achiziții publice. Printre proiectele recente în care a acordat consultanță se numără finanțarea BERD, în valoare de 25 milioane de euro, acordată Băncii Transilvania (BT), pentru susținerea creditării de către BT a companiilor românești afectate de războiul din Ucraina. Lia Ilie este recomandată în Legal 500 2023 la categoria Banking & Finance.
Codrina Simionescu are o experiență bogată în acordarea de asistență în tranzacții comerciale, drept societar, fuziuni și achiziții, due diligence și în tranzacții de piețe de capital și proiecte din sectorul energetic. Printre proiectele recente în care a fost implicată se numără asistența acordată LKE Group, unul dintre cei mai importanți furnizori germani de produse și sisteme de manipulare și logistică, cu privire la achiziția pachetului majoritar de acțiuni în Someg SA și o parte din business-ul Transcarpatica SA din Gherla, jud. Cluj, și Meridiam SAS, un investitor global și administrator de active, în legătură cu tranzacția prin care a intrat în acționariatul Netcity Telecom, compania ce operează infrastructura subterană de telecomunicații din București.
RTPR este una dintre cele mai cunoscute și apreciate firme de avocatură din România. Are experiență în diferite arii de drept și a fost implicată adesea în cele mai mari și mai sofisticate tranzacții din România și din regiune. Calitatea echipei și a serviciilor furnizate este recunoscută la nivel internațional. Principalele ghiduri juridice, Legal 500, Chambers & Partners și IFLR1000, clasează firma pe primele locuri în topurile realizate în fiecare an, iar avocații RTPR sunt recomandați ca Leading Lawyers pentru diverse arii de practică, precum Corporate/ M&A, Drept bancar și finanțări, Piețe de capital, Soluționarea disputelor, Dreptul Concurenței, Energie și resurse naturale, Real estate și Construcții, Dreptul Muncii, Dreptul Proprietății Intelectuale și TMT (tehnologie, media și telecomunicații).