Management, HR, antreprenoriat și terapie. Ce-i cu titlul ăsta, vă întrebați? Ce legătură au aceste cuvinte între ele? Vă răspund eu: sunt roluri care, din punctul meu de vedere, ar trebui să aibă terapia la pachet. Nu vrei să faci terapie, nu ai ce căuta în aceste roluri. De ce? Pentru că, citându-l pe Pittiș: “Noi toți suntem luați”, dar la voi se vede cu ochiul liber, pentru că sunteți în lumina reflectoarelor.
Andreea Hrab
Talent Manager/ SR IT Recruiter
Mă aștept să sară multe butoane odată cu acest articol și să primesc inimioare și aciditate în măsura în care persoanele care îl vor citi au făcut sau nu terapie. 😊
Încep ca la Alcoolicii Anonimi, cu: ”Mă numesc Andreea, am traume din copilărie și nu numai, am fost workaholică, dezorganizată, fără scop, frunză în vânt, și am avut comportamente toxice o mare parte a carierei mele – de succes, de altfel. M-am certat mult și am fost concediată aproape la toate locurile de muncă, deși fac parte dintre profesioniștii de top în ce fac, adică HR. Mă dădeau afară pentru că nu suportam nicio persoană în poziție de autoritate, mai ales dacă era de sex masculin sau cu un comportament masculin de tip alfa sau dominant, așa că eram comentatoarea nr. 1 a tuturor deciziilor de management.
Am făcut terapie, cu întreruperi, din 2016 până în 2021, ca să mă pot echilibra emoțional până la nivelul în care să pot deveni un antreprenor de succes și o persoană cu expunere publică majoră. Și acum mai fac din când în când câte o ședință pentru igiena mea emoțională, iar din rutina mea zilnică nu lipsesc, aproape niciodată, jurnalul și meditația. Azi lucrez cel mult opt ore pe zi, iar în weekend fac ce-mi place sau mă cufund în stări de lene pe care Micuțu le-ar descrie mai bine decât pot eu să o fac într-un mediu profesionist”.
- Microsoft, Google, Continental, Oracle și Bosch sunt cei mai doriți angajatori în România, în 2024
- Gala Corporate Wellbeing Award: Industria financiar-bancară domină topul proiectelor de wellbeing ale anului 2024
- Grupul de comunicare Lowe Group are un nou Strategy & Innovation Director
De ce susțin că toate persoanele care sunt la mijloc între alții sau coordonează pe alții ar trebui să facă terapie? Nu, nu ca să moară și capra vecinului, ci pentru că sunt roluri cu presiune foarte mare, stres înalt și care aduc la pachet așa-numita oboseală decizională care permite tuturor pattern-urilor disfuncționale de decizie să-și facă de cap și să-i înnebunească pe toți cei cu care avem de-a face având aceste roluri.
Cu alte cuvinte, dacă managementul, HR-ul sau proprietarul de companie e “cu capu'”, cum se zice la colț de bloc, ori cu răni sufletești mari, cum zic terapeuții, va avea comportamente care îi vor dezechilibra pe toți cei cu care lucrează. Sunt dezechilibre care afectează întreaga companie și pot genera închiderea acesteia dacă nu sunt ținute de sub control.
Vorbesc despre decizii haotice și schimbătoare, despre nesiguranță în luarea deciziilor, despre ezitarea în a lua decizii, despre frica de eșec care duce la refuzarea luării de măsuri când barca firmei ia apă, despre lipsa de viziune și planificare; vorbesc despre lipsă de empatie, micro-management, comunicare proastă și foarte proastă (incompletă, misterioasă, prea abstractă, vagă, neascultare, întreruperi etc.), rigiditate în decizii, inflexibilitate la idei noi și izbucniri emoționale intense – ridicat de ton, urlat, jignit, concediat în momente de emoții intense.
De ce se întâmplă asta? Dincolo de nivelul de stres și de oboseala decizională, există un aisberg care are fundul scufundat adânc în apă, până la nivel de copilărie și, câteodată, și traume intrauterine. Vă întrebați, cu siguranță, ce treabă au țipetele îngrozite ale mamei, când ia bătaie, cu managementul? Păi, au toată treaba.
Nu merită postul, dacă e prea mult pentru noi, sau nu merită să fim rezistenți la ideea de a merge la terapie, pentru că trăim în o societate învechită, care ne pune ștampila de nebuni dacă mergem la psiholog. Să o facă.
Traumele nerezolvate din trecutul nostru au prostul obicei de a bate la ușa realității de azi de fiecare dată când o prind ușor deschisă. Și asta se întâmplă când un angajat pare să semene cu tatăl cel agresiv și atunci nu-l putem suporta fără ca omul să ne fi făcut ceva neplăcut.
Sau poate o angajată seamănă cu mama noastră abuzată și atunci o tratăm preferențial, salvându-ne inconștient mama. Sau facem o angajare din rolul de Salvator, chiar dacă avem în curte candidați mult mai bine pregătiți, dar vrem ”să ajutăm” pe cineva, să facem un pustiu de bine. Pe cât de nobile pot să pară unele din gesturile pe care le facem în mediul profesional, vă amintesc totuși că o companie nu este ONG, ci trebuie să producă profit, și că gesturile caritabile au legătură cu donațiile, nu cu mediul de muncă.
Nu spun să nu ne ajutăm unii pe alții, dar când bunul samaritean din noi începe să facă greșeli de gestionare a proiectului sau a afacerii, pentru că vrea să ajute cât mai multă lume, aceste decizii trag firma în jos și facem mai mult rău decât bine – atât nouă, cât și angajaților/ colegilor.
Un manager, un om de HR, un antreprenor, dacă vor să aibă succes, e musai să fie calmi, analitici, obiectivi, empatici, să comunice excelent, să fie perseverenți în atingerea obiectivelor, este necesar să fie flexibili și adaptabili la schimbări, deschiși la idei noi ș.a.m.d. O persoană cu probleme de suflet nerezolvate nu poate susține aceste comportamente pe termen lung și adesea va ceda psihic ori se va îmbolnăvi fizic grav. Nu merită.
Nu merită postul, dacă e prea mult pentru noi, sau nu merită să fim rezistenți la ideea de a merge la terapie, pentru că trăim în o societate învechită, care ne pune ștampila de nebuni dacă mergem la psiholog. Să o facă. Măcar noi avem curajul de a face pasul de la nebuni disfuncționali la unii care pot face performanță în un mediu de afaceri care e, la rândul său, tot mai disfuncțional, de la un an la altul, probabil pentru că este condus/ dominat de coordonatori dezechilibrați emoțional, cu prea multe răni sufletești.
Îmi place vorba asta: ”Fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume”. A fost și este un motto major pentru mine. Lucrez ca om de HR de aproape 19 ani, am colaborat cu sute de mii de oameni și mult, foarte mult, cu managementul și managementul de top. Oi fi fost eu ”luată”, dar nici cu ei nu-mi era rușine deloc. Așa că am decis să mă schimb pe mine, să vindec, să învăț ”așa da” – de la cine m-a tratat cu blândețe și a scos untul din mine pentru că am vrut eu asta – și ”așa nu” de la cei care m-au umilit, abuzat verbal, hărțuit sexual și supraîncărcat cu muncă.
Este un proces de o viață care devine tot mai încântător cu cât schimbările din interior sunt reflectate de exterior tot mai mult și îți dai seama că mersul ăsta la psiholog chiar merită și este cea mai bună decizie a vieții tale. Nu țintim perfecțiunea, dar țintim creșterea. Iar o casă nu poate să se ridice pe o fundație șubredă.
Dragi angajatori, vă invit să aveți curajul de a include terapia ca responsabilitate obligatorie pentru persoanele care doresc poziție de management. Dragi antreprenori, vă invit să mergeți la terapie și să aflați de unde vine suspiciunea asta atât de des întâlnită că toată lumea vă fură și profită de bunătatea voastră. Dragi oameni de HR, vă invit să mergeți la terapie și să aflați de unde vine frica de vulnerabilitate și conexiune pe care o manifestați de fiecare dată când tratați oamenii ca pe niște cifre, ca pe niște resurse.
Hai să ne vindecăm! Și să creăm împreună un mediu de afaceri matur. Este singurul care va avea cu adevărat succes pe termen lung.
