Compania multinațională specializată în servicii software și consultanță în tehnologie a numit un nou director general: Iulia Surugiu, un profesionist cu expertiză vastă în zona de business operations și management și o experiență de peste un deceniu în companie.
Iulia Surugiu preia funcția de la Manel Ballesteros, care a condus filiala locală timp de 15 ani. „Împreună facem pași siguri către o nouă etapă în dezvoltarea companiei. Continuăm să inovăm în cel mai favorabil moment, să ne extindem operațiunile și să investim tot mai mult în dezvoltarea unor zone de expertiză specifice. Focusul nostru principal rămâne excelența în servicii de inginerie software și consultanță în tehnologie”, declară noul director general SII România.
Iulia Surugiu a contribuit decisiv la dezvoltarea SII România. În cei zece ani petrecuți în companie, a deținut atribuții din sfera operațională, strategică și de dezvoltare a afacerii. Cea mai recentă funcție a fost cea de director operațional. Sub conducerea sa, SII România continuă să ofere servicii de inginerie software și consultanță în tehnologie la cel mai înalt nivel, să mențină în centrul stategiei nevoile și satisfacția clienților și să consolideze valorile organizaționale, cu focus pe dezvoltarea profesională a membrilor echipei.
- PepsiCo susține cu peste 550.000 de euro cinci organizații care dezvoltă proiecte dedicate educației, agriculturii și accesului la apă
- 12 companii de top participă la ediția aniversară Top Talents România 2026
- România își consolidează vocea în ospitalitatea europeană. Simona Constantinescu și Laura Elly Naghi, în conducerea asociației europene ale ospitalității
Înainte de SII, Iulia Surugiu a activat peste șase ani în una dintre cele mai mari companii de produse software din România, în funcții de management și consultanță tehnică. A absolvit, ca șefă de promoție, Facultatea de Cibernetică din ASE București, unde a încheiat și un program de doctorat în Informatică Economică, pe aceeași specializare.
DESPRE SII ROMÂNIA
Este membră a SII Group, o companie multinațională din domeniul tehnologiei. Cu birouri în București, Iași și Timișoara, furnizează servicii de dezvoltare software și consultanță în tehnologie și are peste 650 de angajați, cu expertiză în mai mult de 40 de tehnologii. Oferă servicii de inginerie software și consultanță în tehnologie pentru o gamă largă de industrii, inclusiv IT, telecomunicații, banking & finance, asigurări, energie, industrie, agricultură și automotive, prin cele două divizii ale sale: Digital Software și Software Engineering. Este certificată Great Place To Work.
