Luna iunie a adus o nouă creștere a numărului de candidaturi pentru joburi, de peste 40 la sută față de luna mai și de mai bine de 20 la sută față de aceeași perioadă a anului trecut.
Chiar dacă, de regulă, în lunile de vară, interesul angajaților în ceea ce privește căutarea unui loc de muncă scade, situația din piața muncii, pe fondul crizei epidemiologice actuale și a impredictibilității economice, îi determină să aplice în număr mare la joburi noi, fie pentru că au rămas fără job în această perioadă, fie caută o schimbare pe plan profesional.
Angajații din transport, medical & pharma, financiar și inginerie au fost cei mai activi în căutarea unui nou loc de muncă pe platforma BestJobs, în iunie, cu peste 100.000 de căutări pentru aceste domenii. Domeniul medical și farmaceutic a înregistrat cea mai mare creștere a interesului din partea candidaților, cu un avans de peste 50 la sută al volumului de căutări de joburi de la începutul anului și până la finalul lunii iunie.
Credem că te-ar interesa și: Spune-mi ce ai făcut de COVID-19, ca să-ți spun ce fel de angajator ești
Domeniile resurse umane și vânzări au înregistrat și ele un interes crescut din partea candidaților, față de luna mai, cu peste 13.000 de căutări fiecare, în timp ce retailul a înregistrat o scădere de peste 65 la sută a interesului candidaților pentru un job în acest domeniu.
Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele
Printre companiile care au atras cei mai mulți candidați se numără Takko Fashion (3.069 candidați), Romstal (2.695), Enel (2.599), Vodafone (2.119), Regina Maria (2.113), Dona Logistica, parte din grupul Dona (2.061), Deichmann (2.022) și BCR (2.016).
BestJobs este una dintre cele mai importante platforme de recrutare online din România. Cu o experiență de peste 18 ani în domeniu, conectează la piața muncii peste 2,5 milioane de profesioniști și are peste 25.000 de joburi active în orice moment, în țară și în străinătate.