Start Your Career: Program de internship plătit, într-o companie de top din Ploieşti

de A M

Adient Trim Ploieşti invită studenţii Universităţii de Petrol şi Gaze să se înscrie la a treia ediţie a programului de internship Start Your Career (SYC), pentru a urma un program de internship plătit, care să-i ajute să-şi descopere potenţialul şi să acumuleze competenţe practice.

Timp de şase luni, participanţii pot dobândi experienţă de lucru într-unul dintre cele opt departamente ale companiei: Financiar, Administrativ, Inginerie, IT, Resurse Umane, Producţie, Logistică şi EHS, sub mentoratul specialiştilor Adient. Pe durata programului de internship, vor avea acces la un program de dezvoltare personală şi vor beneficia de o indemnizaţie lunară de 2.080 de lei. La final, în funcţie de performanţele obţinute, tinerii pot deveni angajaţi ai companiei, specializată în producţia de tapiţerii auto premium.

Credem că te-ar interesa și: Cum am devenit “neangajabilă”

„Am lansat a treia ediţie Start Your Career bazându-ne pe aprecierea celor care au făcut deja parte din proiect şi pe convingerea că împreună putem face diferenţa pe termen lung. Generaţiile tinere, în curs de formare, au nevoie de susţinere şi noi vrem să le demonstrăm că aici, la ei acasă, îşi pot construi viitorul”, declară Carmen Bărbulescu, HR Plant Manager Adient Trim Ploieşti.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

Studenţii pot aplica până în 29 februarie pentru internship-urile desfăşurate la Adient Trim. Ei pot completa aici formularul de înscriere. Cei care îndeplinesc criteriile de selecţie vor fi contactaţi de un reprezentant al companiei. Data de începere a internship-ului este 1 aprilie.

Adient Trim Ploieşti produce tapiţerii premium pentru cele mai importante mărci de maşini din lume și are peste 1.900 de angajaţi. În fiecare an, tapiţeriile auto realizate aici se regăsesc pe mai mult de 750.000 de maşini. Compania Adient este prezentă în România din anul 2000, are în total peste 6.000 de angajaţi şi deţine opt unităţi de producţie: Jimbolia (armături metalice şi mecanisme), Timişoara (materiale textile pentru huse auto), Craiova (scaune auto pentru Ford), Poiana Lacului (spumă poliuretanică), Bradu (scaune auto pentru Dacia și armături metalice), Ploieşti (tapiţerii), Piteşti (tapiţerii).

S-ar putea să-ți placă

Prezentare generală a confidențialității

AngajatorulMeu.ro folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe website-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile website-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.