80 la sută dintre IMM-urile din România nu au o strategie financiară actualizată la contextul pandemiei, a remarcat Ioana Arsenie, strateg financiar și owner Trusted App.
„Cum să tratezi strategia financiară a firmei într-un context cu risc? Vechea abordare financiară a companiei nu mai este de actualitate și este cu mult depășită, iar aceasta nu are capacitatea să funcționeze în medii instabile cum este contextul actual cauzat de pandemia de coronavirus. Noua abordare financiară implică o planificare cu scenarii multiple, în număr limitat, dar atent testate”, spune Ioana Arsenie, care vine în ajutorul antreprenorilor cu idei de raportare financiară dinamică:
- Identifică rapid stakeholderii – care sunt oamenii-cheie din organizație, cu acces la informații esențiale și care ajută la luarea rapidă a deciziilor: Vânzări, Marketing, Supply-chain, HR. Managementul de top are nevoie de input de la echipa sa, fie din zona administrativă, fie din teren.
- Stabilește care sunt factorii esențiali în situația actuală – puncte de desfacere, mixul de preț și produse, productivitatea forței de muncă, schimbările în nevoile consumatorilor, costurile operaționale.
- Analizează datele colectate din surse diverse – date cantitative și calitative, surse interne și externe.
- Acordă mai multă importanță cifrelor în totalitatea lor, nu doar P&L, cash-flow sau active și pasive -un expert cu ochiul format în industrii diverse poate aduce în mod agil valoare, prin corelații și optimizări.
Credem că te-ar interesa și: Spune-mi ce ai făcut de COVID-19, ca să-ți spun ce fel de angajator ești
Ioana Arsenie a observat că, în general, companiile mari și foarte mari și-au adaptat planurile la contextul actual, bazându-se pe resursele disponibile și structura organizației, ce permit aplicarea imediată de planuri pentru situațiile cu risc. „80 la sută dintre companii, în mare IMM-uri, au probleme cu raportarea financiară fiindcă resursele interne sunt precare și nu permit actualizarea informațiilor și a proceselor financiare în situații cu risc major”.
Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele
În iulie, echipa Trusted Advisor a lansat Trusted App, o aplicație pentru digitalizarea IMM-urilor, un produs tehnologic pentru antreprenorii în dezvoltare, printr-o investiție de 10.000 de euro. Aplicația poate stabili categoriile de raportare (venituri/ cheltuieli) personalizat, pentru fiecare firmă, pornind de la balanța de verificare contabilă. Datele se preiau prin import și sunt automat mapate și raportate conform categoriilor stabilite. Clientul vizualizează rezultatul financiar și sub formă grafică. Aplicația vine ca suport în procesul de analiză de business și decizional.
La patru luni de la lansare, Trusted App este folosită de IMM-uri din 60 de industrii și a înregistrat peste 600 de accesări. Mai multe detalii pot fi găsite aici.